REȘIȚA – Trei percheziții domiciliare au fost puse în executare marți dimineață, de polițiștii de la Investigații Criminale, coordonați de…
REȘIȚA – Încă o dată, mărșăluitorii reșițeni au demonstrat că sunt cei mai buni din țară, la prima competiție oficială din 2024! Sportivii au cucerit 8 medalii la Campionatul Naţional de iarnă pentru seniori şi tineret, organizat la București. De asemenea, Narcis Mihăilă a fost selecționat în echipa națională pentru Campionatele Balcanice din Turcia!
CARAŞ-SEVERIN – Peste 160 de zimbri trăiesc în prezent în Munţii Ţarcu, estimarea fiind făcută de activiştii de mediu de la WWF România. Zimbrii nu mai sunt considerați o specie vulnerabilă în ţara noastră, asta datorită proiectului derulat de două ONG-uri!
REȘIȚA – Antrenorul lui CSM Reșița, caransebeșeanul Dan Alexa, a fost prezent sâmbătă, 26 martie, la inaugurarea noului stadion al FC Rapid București! „Chirurgul” a jucat și antrenat la Rapid, iar în perioada petrecută în Giulești și-a atras simpatia suporterilor bucureșteni prin munca și seriozitatea de care a dat dovadă!
CARANSEBEȘ – Tânărul judoka originar din Caransebeș a făcut un turneu excelent la Cupa Europeana de Judo pentru Juniori de…
TOPLEȚ – În urmă cu puțin timp, pe DN 6, în zona localității Topleț, la limita cu județul Mehedinți, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unui bărbat și rănirea altor 4 persoane, dintre care 3 copii!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Mai ales că, zilele trecute, consilierii locali au aprobat regulamentul privind organizarea Târgului de Primăvară, ediția 2024, în organizarea Serviciului Public „Piața Gugulanilor”!
CARAȘ-SEVERIN – Federația Română de Fotbal a stabilit, prin tragere la sorți, duelurile din barajul de promovare în Liga 3, ediția 2024/25. Jocurile rezultate se desfăşoară în sistem eliminatoriu, tur – retur, în data de 16 iunie 2024, ora 18:00, respectiv 23 iunie 2024, ora 17:30!
CARAȘ-SEVERIN – O măsură pentru ridicarea nivelului de trai al acestora o reprezintă creșterea pragului de neimpozitare a pensiilor!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal cărășean Dumitru Rujan vorbește despre investiția de 2 milioane de euro pentru infrastructura de transport care străbate trei județe. Potrivit oficialului, a fost publicat Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru modernizarea Magistralei CFR Craiova-Caransebeș, valoarea totală a investiției fiind de 12,5 miliarde de lei!
REȘIȚA – Datorită prestațiilor excelente pe care le-a avut încă din startul sezonului, Sergiu Rimovecz de la CSM Reșița a fost convocat de Daniel Pancu la echipa națională de tineret U 20! „Rimo” evoluează pe postul de fundaș central!
REȘIȚA – Greta Buzura, Alexia Deriuş, Patricia Măciucă şi Andrei Schinteie sunt sportivii care au încercat să obțină medalii la Campionatul European WUKF din Italia, dar concurența a fost foarte mare. Totuși, antrenorul Zoltan Lipan este mulțumit de prestația elevilor săi!
LUPAC – S-a întâmplat în această după amiază la Lupac, unde salvatorii de la ISU Caraș-Severin au fost solicitați să intervină! Potrivit primelor informații, un bărbat s-a răsturnat cu ATV-ul, la fața locului ajungând echipajele SMURD ale pompierilor și cele de la Ambulanța Caraș-Severin. Din păcate, medicul de pe ambulanță l-a declarat decedat pe conducătorul ATV-ului!
LUPAC – AFC Voința Lupac s-a impus sâmbătă, 12 noiembrie, cu scorul de 4-0, în confruntarea cu CS Armata Aurul Brad, din etapa a XII-a a Ligii 3, Seria a VII-a! Cărășenii au marcat prin Urdea („dublă” în minutele 46 și 59), Danci (minutul 22) și V. Lolea (minutul 72)!
REȘIȚA – …prin care artista își deschide sufletul spre privitori transmițând mesajul speranței. O artistă pe care Erwin Țigla o regăsește degajată și cu zâmbetul pe buze, așa cum o știe de câțiva ani și cum își dorește ca ea să rămână și pe mai departe. Pentru că, prin expoziția „Culorile de lângă noi” deschisă până joi la Direcția pentru Cultură Caraș-Severin, artista aduce frumosul în sufletele privitorilor!
CARAȘ-SEVERIN – FC Progresul Ezeriș a câștigat sâmbătă, 12 noiembrie, cu scorul de 1-0, partida de acasă cu ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2, din etapa a XII-a a Ligii 3, Seria a VII-a! Golul de trei puncte a fost înscris de atacantul Christian Popa în minutul 72 al meciului!
CARAȘ-SEVERIN – Senatorul Ion Mocioalcă susține varianta PSD de reglementare a pieței energiei, potrivit căreia nimeni nu ar trebui să plătească mai mult de 1,3 lei pe kilowatt-oră!
REȘIȚA – CSM Reșița a terminat la egalitate sâmbătă, 12 noiembrie, scor 0-0, în deplasare, cu Șoimii Lipova și rămâne în fruntea Seriei a VIII-a din Liga 3! După această remiză, Lipova a picat pe 3, iar pe 2 a urcat Ghiroda și Giarmata Vii. Reșița a jucat mai bine de 30 de minute cu om în plus, după ce, în minutul 60, jucătorul Cătălin Bădăuță de la Lipova a văzut cartonașul roșu!
BOCȘA – Aşa cum v-am mai spus, în ultima vreme, bocșenii și-au întrebat aleșii de ce cuplurile longevive din oraș, care au trecut de 50 de ani de căsnicie, nu sunt premiate, recompensate, așa cum se practică prin alte părți!
