CARAȘ-SEVERIN – Inspectorii cărășeni de muncă au fost, timp de cinci zile (7-11 noiembrie), cu ochii pe transportatorii rutieri, vizavi…
REȘIȚA – … pentru că Artrom Steel Tubes a donat primăriei drumul de legătură între centura orașului și combinat. Este vorba despre aproape două hectare de teren constând în drumul care trece pe lângă halda de zgură și ajunge la combinat pe strada Mierlei!
CARAȘ-SEVERIN – Sudalmele și vorbele de duh au curs mai mult, arătând nemulțumirea primarilor care erau să rămână vitregiți de bani prin manevrele stângii de la județ. Nenorocirea n-a fost însă înlăturată, ci doar amânată…
CARAȘ-SEVERIN – Crede subprefectul Cristian Gâfu, iar declaraţia a fost făcută în cadrul unei ședințe găzduite de palatul administrației județene. Lucrurile bune trebuie menținute, crede subprefectul, multă altele însă trebuie „reparate“!
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat vineri, 1 aprilie, scor 38-23 (19-11), jocul cu CSM Oradea, din etapa a X-a a play-off-ului de promovare al Diviziei A!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Printre multele majorări din acest an se numără şi cea a sumei alocate acestui scop prin Casa Naţională de Pensii Publice!
REȘIȚA – A trecut şi luna ianuarie, prima lună din 2024 spre care toţi am păşit plini de optimism şi speranţă. Acum, la sfârşitul ei, optimismul din jur este mai şubred decât un ţurţure în bătaia soarelui, iar speranţa e mai rară decât zăpada din văile Caraşului. Un ianuarie fără orientare, cu momente în care nu m-am putut bucura nici de mine, de cei din jurul meu nici atât!
CARANSEBEȘ – Magica Balta, liderul Ligii a IV-a Caraș-Severin, a primit sâmbătă vizita liderului din seria timișeană, CSM Lugoj. Pe stadionul din Balta Sărată, vecinii de județ, cu primarul de la Măureni, Brian Filimon director sportiv, și cu jucători precum Cristi Birăescu, fostul portar al Caransebeșului și Ezerișului, s-au impus categoric, 5-2, după ce la pauză conduceau cu 3-1!
REȘIȚA – Tinerii luptători reșițeni au reușit să câștige două medalii la Campionatul Național de lupte libere U17, care s-a desfășurat în perioada 11-13 noiembrie, la Odorheiu Secuiesc! S-au remarcat Ionela Câmpean, care a devenit campioană națională, și Brian Techerean, medaliat cu bronz!
REȘIȚA – Încă un tânăr de 25 de ani s-a înfipt într-un stâlp de tramvai dintre sensurile de mers de pe podul de la Pompieri. Potrivit salvatorilor, incidentul a fost raportat la 112, iar tânărul care conducea pe podul Stavila din Reșița a derapat cu autoturismul și a intrat în stâlp. Din fericire, victima era conștientă la sosirea echipajelor de intervenție!
REȘIȚA – E un mod mai deosebit de a spune că șantierul la viitorul mijloc de transport electric se apropie de centrul orașului. Până azi după amiază, lucrările au ajuns în zona clădirii fostei poște mari. În zonă încă nu au fost impuse măsuri de restricționare a circulației, însă aceasta se desfășoară cu dificultate!
REŞIŢA – Combinatul a făcut o serie de sesizări către autorităţi, cerând sprijin pentru estomparea acestui fenomen ce nu face cinste nimănui. Corespondenţa cu autorităţile se tot face din 2017, dar până acum nu s-a luat nicio măsură!
REȘIȚA – Chiar dacă municipalitatea reșițeană a reușit să obțină, pentru actualul exercițiu financiar european, 56 de milioane de euro pentru dezvoltare urbană durabilă, planurile autorității locale nu se vor limita la atât. Primarul Ioan Popa spune că ținta, pe mai multe axe de finanțare ale POR, se ridică undeva la 150 de milioane de euro!
MOLDOVA VECHE – Totul s-a petrecut în dimineața de 13 noiembrie, în jurul orei 9.00, când polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Moldova Veche au observat, în dreptul kilometrului fluvial 1.073,5, un bărbat în apele fluviului Dunărea care striga după ajutor!
CARAȘ-SEVERIN – Potrivit șefului județului, Caraș-Severinul va investi cele 620 de milioane de lei care i-au fost alocați prin POR 2021-2027 în drumuri și turism, o parte din bani putând fi pierduți dacă primăriile nu pun umărul la proiecte!
REȘIȚA – Noul volum al lui Costel Stancu, o poezie completă și complexă cu care ne putem mândri!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal cărășean Dumitru Rujan vorbește despre investiția de 2 milioane de euro pentru infrastructura de transport care străbate trei județe. Potrivit oficialului, a fost publicat Proiectul de Hotărâre de Guvern pentru modernizarea Magistralei CFR Craiova-Caransebeș, valoarea totală a investiției fiind de 12,5 miliarde de lei!
REȘIȚA – Datorită prestațiilor excelente pe care le-a avut încă din startul sezonului, Sergiu Rimovecz de la CSM Reșița a fost convocat de Daniel Pancu la echipa națională de tineret U 20! „Rimo” evoluează pe postul de fundaș central!



