Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Inspectorii cărășeni de muncă au fost, timp de cinci zile (7-11 noiembrie), cu ochii pe transportatorii rutieri, vizavi de felul în care respectă regulile referitoare la contractele de muncă și timpul de muncă și odihnă al conducătorilor auto!

„Acțiunile de control s-au desfășurat atât pe teren (în trafic împreună cu inspectorii de trafic din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – ISCTR) cât și la sediul angajatorilor care desfășoară activități economice principale sau secundare de transport rutier de marfă și persoane pe teritoriul României – cod CAEN 4941 și 4931. Au fost controlați 32 angajatori, au fost aplicate 4 amenzi contravenționale în cuantum de 10.500 lei și 5 avertismente și au fost dispuse 40 de măsuri de remediere a neconformităților constatate“, informează Inspectoratul Teritorial de Muncă din Caraș-Severin.

Lista principalelor deficiențe este deschisă de lipsa evidențelor legate de timpul de muncă al conducătorilor auto, lipsa unui acord scris asupra modului de întocmire a evidențelor orelor de muncă ale acestora, neinformarea celor care urmează să presteze activități peste granițe, neinițierea negocierilor colective și neacordarea sporului pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal.

JCS-T.K.