Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat miercuri, 31 ianuarie, al doilea amical din această perioadă, iar antrenorul Flavius Stoican este mulțumit de faptul că echipa sa marchează și nu primește gol! Rossonerii s-au impus cu scorul de 4-0 cu CS Timișul Șag, formație ce evoluează în Liga a IV-a Timiș, grație reușitelor lui Drăghiceanu, Burlacu, Cristea și Mediop!

Caraş-Severin, Romania













Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

CARAȘ-SEVERIN – Trupul neînsuflețit al unui bărbat care ar fi fost surprins de avalanșă a fost adus astăzi, 29 ianuarie, la Centrul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Caransebeș, cazul fiind raportat Poliției municipiului în jurul prânzului. Potrivit Poliției județului, evenimentul a fost sesizat ulterior și prin apel la 112, de către un bărbat!

CARAȘ-SEVERIN – E îndemnul noului lider executiv al PSD Caraș-Severin, senatorul Ion Mocioalcă, pentru aleșii locali social-democrați în perspectiva alegerilor locale din 2024. Mocioalcă le-a spus acestora să se lupte cu liberalii cu orice arme, chiar și prin racolarea la PSD a edililor PNL, mutări care ar fi început deja!

REȘIȚA – Cupa „Toamnei” la babyhandbal și minihandbal a avut loc sâmbătă, 19 noiembrie, la sala de sport a Colegiului Național „Mircea Eliade” din Reșița! Peste 150 de copii, de la Câțu Timișoara, Moșnița Dominicii, HC Beldiman, Inoan Arad, CSC Moșnița, SCM Politehnica și CSM Reșița, au participat la această competiție juvenilă!