Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – E îndemnul noului lider executiv al PSD Caraș-Severin, senatorul Ion Mocioalcă, pentru aleșii locali social-democrați în perspectiva alegerilor locale din 2024. Mocioalcă le-a spus acestora să se lupte cu liberalii cu orice arme, chiar și prin racolarea la PSD a edililor PNL, mutări care ar fi început deja!

Senatorul PSD i-a transmis și mai noului social-democrat Felix Borcean să se lupte și cu PNL, nu doar cu Marcel Vela. „PNL rămâne principalul nostru adversar pe care trebuie să-l îngenunchem în alegerile din 2024 și mă bucur enorm că în partid a venit Felix Borcean. Fac o paranteză, să nu se îndoiască nimeni că a venit de dragul meu, nu, a venit de dragul lui Sorin Grindeanu. Îi spun lui Felix față de voi că nu este suficientă lupta pe care o are, poate nu chiar zi de zi, dar destul de înverșunată cu Marcel Vela, de acum încolo trebuie să se bată și cu PNL. De liberali nu mi-e frică niciodată, lupta cu liberalii trebuie să se facă și prin destructurarea lor, de aceea vă rog să mă lăsați să păstrez discreția asupra câtorva primari PNL care au semnat deja adeziuni la PSD. Îmi pare rău că n-a candidat cu mine Marcel Vela, m-aș fi bucurat pe el să-l bat în scrutinul de azi. Silviu (Hurduzeu-n.r.) dacă vrea să facă lucruri mari, trebuie fără geacă de piele”, au fost învățăturile lui Mocioalcă pentru pesediștii din Caraș-Severin.

Reamintim că PSD și PNL se află într-o alianță de guvernare, alianță care nu este valabilă și în județul nostru.

JCS-N.C.