CARANSEBEȘ – Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a aprobat cererea de finanțare pentru proiectul „Modernizarea și eficientizarea transportului public…
CARAȘ-SEVERIN – Șeful social-democraților cărășeni crede că proiectul privind bugetul este lovit de mai multe vicii de procedură!
CARANSEBEŞ – E una din concluziile primarului Felix Borcean când vine vorba despre întîrzierile la proiectele antamate de la nivel central de CNI sau ANL. Ne referim la creșa din Racovița, bazinul din Teiuș sau blocul ANL de la Jupa, trei proiecte mari la care constructorii au fost desemnați direct de la București, fără vreo implicare a municipalității caransebeșene. Toate trei proiectele cu întârzieri mari!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul Silviu Hurduzeu (PSD) și-a manifestat profundul dezacord vizavi de proiectul Ministerului Afacerilor Interne prin care se intenționează trecerea asistenței medicale de urgență sub coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență!
SLATINA TIMIŞ. – Trenul InterRegio 72, care are în componenţă trei vagoane şi în care se aflau aproape 200 de…
REȘIȚA – Cei mai buni înotători și antrenori ai anului 2021 au fost premiați, la sediul Comitetului Olimpic și Sportiv Român, de către Federația Română de Natație și Pentatlon Modern! Robert Glință și David Popovici au fost desemnați sportivii anului 2021 de către Federație, iar printre cei premiați s-a aflat și reșițeanul Denis Popescu, legitimat la CSȘ Reșița și antrenat de Nadia Câmpan!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
BĂILE HERCULANE – Dunca propune redeschiderea lui, prin asocierea Consiliului Județean cu Primăria orașului și cu AquaCaraș!
CARAȘ-SEVERIN – Senatorul liberal Marcel Vela spune că PNL a depus amendamentul prin care se va elimina impozitul de 10% pentru concediile medicale, în camera superioară a Parlamentului!
ARMENIȘ – Olteanul de 40 de ani a fost prins conducând pe DN 6 un autoturism cu numere de Franța și permis de SUA, fără a deține permis internațional!
CARANSEBEȘ – În perioada 7-11 decembrie, în capitala Iranului, la Teheran, se va desfăşura Campionatul Mondial de Culturism pentru Juniori, respectiv Campionatul Mondial de Fitness Challenge Masculin!
BĂILE HERCULANE – Un grav accident rutier s-a produs în această dimineață pe DN 6, în zona gării din Băile Herculane, în urma căruia două persoane au fost rănite!
REȘIȚA – Echipa de fotbal american Reșița Locomotives a încheiat sezonul pe locul IV, după ce a pierdut finala mică, duminică, 4 decembrie, cu scorul de 14-25, în fața celor de la Cluj Crusaders! Ultima partidă a sezonului pentru jucătorii de fotbal american a avut loc pe terenul sintetic din Valea Domanului!
REȘIȚA – Suntem iarăși în decembrie. Și chiar dacă îmi dau seama încă o dată că Timpul nu este o banalitate ce ni se cuvine, ci realitatea ce nu se mai întoarce nicicând pentru noi, îmi place această lună!
CARAȘ-SEVERIN – AFC Voința Lupac a pierdut sâmbătă, 3 decembrie, scor 1-2, confruntarea din deplasare cu CSM Jiul Petroșani, în etapa a XV-a a Ligii a III-a, Seria a VII-a!
CARAȘ-SEVERIN – Deputatul liberal cărășean Jaro Marșalic dă o veste bună iubitorilor de cicloturism: de luni, 5 decembrie, vor putea fi accesate 247,5 milioane de euro din PNRR pentru traseele cicloturistice!
CARAȘ-SEVERIN – FC Progresul Ezeriș încheie anul 2022 cu un eșec rușinos pe teren propriu, 0-7 cu CSM Deva, și se va lupta pentru evitarea retrogradării!
REȘIȚA – Performanță uriașă obținută de dansatorii de la Mystic Reșița! Perechea Bogdan Kostner & Andreea Dumitru a câștigat medalia de argint la Campionatele Mondiale de WDSF tineret latino, competiție ce s-a desfășurat în Italia, la Rimini!
CARAȘ-SEVERIN – Un grav accident rutier s-a produs în această dimineață între Buchin şi Slatina-Timiş, în jurul orei 4.30, în care au fost implicate un autoturism și o autoplatformă, incidentul fiind raportat la 112!
REȘIȚA – CSM Reșița s-a impus cu scorul de 4-0 împotriva formației ACS Pobeda Star Bîșnov, în ultimul meci din 2022 pentru rosso-neri! Au marcat pentru echipa reșițeană Nicușor Fota în minutul 19, Gakou Aboubacar (minutul 77) și Marian Drăghiceanu („dublă” în minutele 76 și 83)!
