Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – FC Progresul Ezeriș încheie anul 2022 cu un eșec rușinos pe teren propriu, 0-7 cu CSM Deva, și se va lupta pentru evitarea retrogradării!

Trupa pregătită de Ștefan Nanu a început jocul în forță și a obținut avantaj pe tabelă repede, în minutul 7. Lucrurile au început să prindă contur în minutul 20, când Popescu a dublat avantajul devenilor, iar situația era clară deja după o jumătate de oră, când același jucător, care este și golgheterul seriei, a punctat din nou, pentru 3-0. Kayondo a mărit avantajul celor de la CSM Deva, în minutul 38, însă la pauză s-a intrat cu 5-0 pentru trupa de poalele Cetății, Popescu trecându-și al treilea gol în cont. În repriza secundă Deva a jucat ceva mai lejer, pentru a evita nedorite accidentări, dar tot au stăpânit jocul, Kayondo reușind, și el tripla, în minutul 55. Scorul final, de 7-0, a fost stabilit, în minutul 78 de Sulea.

Progresul Ezeriș: Birăescu, Dumitru, Zamfir, Popescu, Ciurea, Semco, Derbac, Călin, Rotariu, Careba, Popa. Rezerve: Varga, Lungu Ș., Turău, Barbu, Boț, Lungu I., Crețu, Constantin.

„A fost o înfrângere usturătoare și este rezultatul muncii noastre de până acum. În ultimele trei săptămâni am fost privați de teren, nu am făcut un antrenament pe teren mare, ne-am pregătit doar la sintetic și este normal să se vadă diferența. Băieții sunt un pic nemulțumiți din prisma faptului că nu și-au primit salariile și a fost o formă de protest din partea lor acest meci. Am venit la echipă acum trei luni de zile cu entuziasm. Băieții au venit la antrenamente încrezători, și-au primit și salariile și drept urmare am avut și o lună bună. La plusuri aș putea spune că am reușit să antrenăm niște distanțe și principii de joc, iar ca și minusuri, poate nu e frumos să spun, dar avem o organizare foarte proastă. S-a văzut și la acest meci acest lucru. Legat de strategia de viitor, așteptăm răspuns de la conducerea clubului. Atâta timp cât ei nu sunt organizați, noi nu putem face mai multe. Întotdeauna fotbalul te pedepsește, Liga 3 propune altceva, iar noi suntem deocamdată sub acest nivel”, a declarat Mircea Manu, antrenorul Progresului Ezeriș.

„Țin să le mulțumesc jucătorilor pentru atitudinea avută, atât în acest meci, cât și în toate celelalte pe care le-am disputat. Ceea ce este cel mai important este că am încheiat etapa și anul cu o victorie categorică, obținută după un joc frumos. Repet, acești băieți minunați pe care îi pregătesc merită tot respectul și admirația noastră”, a declarat Ștefan Nanu, antrenorul principal de la CSM Deva.

Finalul anului o găsește pe Deva pe primul loc, cu 39 de puncte, în timp ce Progresul Ezeriș se află pe locul 8, cu 9 puncte. La egalitate de puncte cu Ezerișul este și Retezatul Hațeg, dar care are un golaveraj mai bun.

La anul, Progresul mai are de disputat încă trei etape, iar apoi va urma play-out-ul, unde cărășenii vor încerca să se salveze de la retrogradare.

JCS-Ștefan Moraru

FOTO: Miruna Mihancea