CARAȘ-SEVERIN – Este ideea exprimată de oamenii de cultură cu care am discutat despre faptul că, anul acesta, Timișoara este…
CARAȘ-SEVERIN – Numărul prosumatorilor a crescut cu 80% în ultimul semestru, iar puterea instalată aproape s-a dublat!
CARAȘ-SEVERIN – Prețul acesteia va fi de 2,5 euro cu TVA inclus, sau 12,43 lei în cursul lunii martie, la un curs de schimb de 4,97 lei pentru 1 euro!
ZĂVOI – Recent, la Zăvoi, a fost modernizat iluminatul stradal. În satul Măgura se aprinde lumina culturii!
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul cărăşean Marius Damian a făcut o declaraţie inedită în faţa colegilor săi parlamentari, invitându-i măcar la un…
REȘIȚA – Descriem astfel obiectele de artizanat pe care Iasmina Olasz le produce în micul său „atelier” din podul casei. Și-a descoperit pasiunea acum zece ani, într-un moment când simțea că trebuia să-și umple timpul cu ceva!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Cauzele sunt complexe, iar vina pleacă, în primul rând, de la muncitorul în construcții. Urmează șefii și conducătorii locului de muncă. Și cum construcțiile constituie sectorul de activitate cu pondere majoră în numărul total de accidentați în muncă, o campanie pe această linie este derulată de inspectorii ITM până în 9 decembrie!
REȘIȚA – Direcţia Judeţeană de Sport Caraș-Severin a premiat miercuri, 6 martie, cei mai buni gimnaști de la CSM Reșița și CSȘ Reşiţa, din anul 2023! Au fost recompensați cu diplome, cupe și echipamente sportive gimnaștii Andrei Titi, Robert Paşca, Alexandru Zăpârțan, Albert Popescu și antrenorii Robert Bălan și Alexandru Avram!
REȘIȚA – Handbaliștii au înregistrat încă o înfrângere în play-off și au cedat pe teren propriu, scorul 26-30 (11-12), în fața echipei CSM Alexandria, în etapa a VI-a! Formația antrenată de Marius Bahan și Cristian Ionescu se află în acest moment pe locul 6, cu doar 3 puncte!
CARAȘ-SEVERIN – Senatorul cărășean Ion Mocioalcă a făcut o scurtă radiografie a majorărilor de venituri și facilități impuse odată cu trecerea în noul an, precizând că „susținerea categoriilor vulnerabile și asigurarea echității sociale într-un moment economic foarte dificil reprezintă principalul motiv al intrării PSD la Guvernare“!
DIVICI – În urmă cu puţin timp, prin apel la 112, a fost semnalat faptul că o persoană s-a rătăcit cu barca pe Dunăre din cauza ceţii din zona localităţii Divici. Acţionează pompierii de la Moldova Nouă şi un echipaj al Poliţiei de Frontieră. Căutările se vor desfăşura cu barca!
CARAȘ-SEVERIN – Este de părere șeful administrativului reșițean vizavi de consilierii sau politicienii care, prin interese ascunse, pun în pericol proiecte importante pentru județ sau pentru localitățile cărășene!
CARAȘ-SEVERIN – Asta reiese din datele provizorii ale recensământului din 2021, oferite publicității de INS. Date conform cărora, față de recensământul din 2011, cărășenii sunt mai puțini cu 48.991 locuitori. Este vorba despre o scădere de la 295.579 locuitori la 246.588, ceea ce transformă județul în „lider” național la scăderea populației ca procent din total, adică 16.6%!
CARAŞ-SEVERIN – Acestea au fost impresiile echipei de la Tăşuleasa Social, care a realizat grandiosul proiect Via Transilvanica. Pe final de an, reprezentanţii asociaţiei au ajuns cu cadouri în mai multe localităţi izolate din judeţ!
CARANSEBEȘ – Antrenorul emerit Cristian Dragomir este foarte mulțumit de prestația atleților de la Clubul Sportiv Școlar Caransebeș în anul 2022! Acesta speră ca sportivii care au dovedit că au potențial să primească sponsorizare pentru a putea participa la competițiile din 2023!
CARAȘ-SEVERIN – Împreună cu alte 3 județe, avem șansa să obținem 142 de milioane de euro, pentru 1.700 de kilometri de piste. Județul are felia de 685 de kilometri, pe 50 de milioane de euro!
CARAȘ-SEVERIN – 24 de unități școlare, din cele 33 selectate la nivelul județului, vor fi dotate cu echipamente de ultimă generație, pentru a susține elevii și profesorii în procesul de învățare-predare!
REȘIȚA – Petecul la care ne referim este patinoarul amenajat în centrul Reșiței, acolo unde oameni de toate vârstele par a se distra de minune într-o iarnă fără zăpadă. Instalația însă își face treaba și aduce un colț de gheață sub soarele unei „primăveri” prea timpurii!
MUNTELE MIC – Fără posibilitatea de a schia, două timișorence au vrut să se distreze pe patru roți pe Muntele Mic, însă s-au răsturnat și au suferit răni care au necesitat intervenția salvatorilor montani. Incidentul s-a petrecut ieri după amiază, pe pârtia Borlova!
