ADVERTORIAL. Dădeai o tură prin mall și-ai văzut un ceas Fossil extraordinar. Era atât de frumos încât aproape l-ai cumpărat…
REȘIȚA – Micul tenismen a participat în weekend la Cupa Rogo Kids – Tenis 10 FRT, desfășurată la Dumbrăvița și a reușit să câștige turneul, cu zece victorii și nicio înfrângere la nivelul de joc portocaliu! De menționat este faptul că Andreas Fânaru are doar 7 ani și a jucat împotriva unor copii în vârstă de 10 ani!
CARAȘ-SEVERIN – În șase zile, pădurile din județ au generat amenzi contravenționale de 65.000 de lei și confiscări de peste 175 de metri cubi de masă lemnoasă!
CARAȘ-SEVERIN – Asta spune Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin după ce magistrala Transgaz Prunișor-Orșova-Băile Herculane-Jupa a primit autorizația de construire de la Ministerul Energiei!
REŞIŢA – Începând de miercuri, 17 august 2022, circulația pe Bulevardul Revoluției din Decembrie, de la intersecția cu Bulevardul A.…
CARANSEBEȘ – Consilierii locali au aprobat predarea amplasamentului către Ministerul Dezvoltării, prin CNI, în vederea construirii unui bazin de înot didactic și de agrement în incinta ștrandului din Parcul Teiuș!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Pentru următorii cinci ani, cei de la WWF România împreună cu partenerii vor derula la Armeniş un nou proiect al cărui principal obiectiv îl reprezintă mărirea efectivului de zimbri din Munţii Ţarcu!
CARAŞ-SEVERIN – Detalii suprinzătoare despre potențial și riscuri au fost făcute publice de către prefectul Ioan Dragomir!
REȘIȚA – Privind numai în jos, uităm de Cer! Tehnologia „fără fire“ ne-a eliberat de atâtea limite însă, paradoxal, ne-a legat şi ne-a limitat cumva sufletele!
CARAȘ-SEVERIN – La începutul primăverii, trezirea la viață a naturii, tradiția încetățenită la nivel planetar ne fac pe majoritatea bărbaților să privim, măcar preț de o zi – 1 martie – la care se adaugă încă una – 8 martie – cu mai multă admirație, mai intensă dragoste către femeile din jurul nostru.
BĂUȚAR – La capătul discuției cu primarul Romeo Răduță, am reținut că obiectivele momentului în comună sunt rețeaua de apă, cea de canalizare și drumurile. Primarul se arată mulțumit de ritmul lucrărilor la rețeaua de canalizare și la drumuri, existând chiar proiecte de extindere. Nu la fel de bine decurg lucrările la rețeaua de apă. Însă, pe lângă aceste obiective, primăria are în vizor și altele, pentru care a depus mai multe proiecte!
CARAȘ-SEVERIN – Scumpirea materialelor, provocată de majorarea prețului motorinei, a afectat până și derularea proiectului de extindere a Unității de Primiri Urgențe de la Staționarul I al Spitalului Județean de Urgență din Reșița!
OȚELU ROȘU – Sportivii pregătiți de Adrian Lungu la Complex Gym Oțelu Roșu au participat recent la Turneul Internațional de box „Dracula” Open Arad și la Campionatul Național de Semi Kempo de la București, de unde s-au întors cu rezultate foarte bune!
CARAŞ-SEVERIN – Asociaţia Acasă în Banat (AAB) a dat deja startul lucrărilor de intervenţie. Acţiunea se va desfăşura pe 18 martie!
REȘIȚA – Dansatorii reșițeni s-au întors acasă cu noi medalii și noi performanțe pe măsură. Sportivii pregătiți de Alex Holecz la Mystic Reșița au reușit să câștige trei medalii de aur la Naționalele de la Oradea. În urma rezultatelor înregistrate, clubul din Reşiţa va avea dansatori la trei Campionate Mondiale şi unul European!
REȘIȚA – Azi, pentru că este 8 Martie! Dar şi mâine, mereu! Poartă-ţi pe tocuri, cu aceeaşi demnitate, bucuriile şi cioburile din suflet, prezenţa şi misterul, eleganţa şi senzualitatea!
CARAȘ-SEVERIN – În urma unor percheziții derulate anul trecut, în noiembrie, în locații din Germania, dar și din țara noastră, din Caraș-Severin și Timiș, au fost ridicate tablouri ale unui regretat pictor austriac, care fuseseră furate de un cetățean român care lucra în palatul artistului, la treburi casnice, grădinărit și munci necalificate!
REȘIȚA – Luni, 6 martie, trei conducători auto, toți din Reșița, au fost depistați de polițiști în timp ce conduceau autovehicule deși erau sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive!
CARANSEBEŞ – Cele două pâraie au creat numeroase probleme de-a lungul anilor, iar acum Apele Române au un proiect pentru rezolvarea lor! În acest sens, Apele Române au venit în fața consilierilor locali cu proiectul „Apărare împotriva inundațiilor a municipiului Caransebeș, Zona Aeroport, zona Caransebeșul Nou”!
