CARAȘ-SEVERIN – Tradiționala relație de fraternitate între români și sârbi s-a arătat și în materie de infracționalitate organizată, oamenii legii…
CARAŞ-SEVERIN – Conform calendarului de pregătire a alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European și a alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din data de 9 iunie 2024, luni a avut loc desemnarea, prin tragere la sorți, a președinților și locțiitorilor birourilor electorale de circumscripție județeană și a celor 77 de circumscripții electorale locale!
REȘIȚA – În timp ce la primul bloc de locuințe sociale amenajările interioare și finisajele celor 22 de apartamente cu 2 și 3 camere se află într-un stadiu avansat de execuție, cel de-al doilea este pregătit pentru aplicarea anvelopării necesare încadrării în standardul nZEB!
REȘIȚA – Chiar dacă la 12 dintre ele sunt în derulare lucrări de investiții, iar elevii au fost mutați. Este vorba despre lucrări de modernizare pe fonduri europene, despre care primarul Ioan Popa susține că sunt în grafic și că, în oraș, începerea școlii nu va crea greutăți!
REȘIȚA – Teatrul reșițean primește bani de funcționare și investiții, de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației!
CARANSEBEȘ – După prima tură de aparate destinate Neonatologiei, din luna iunie, Fundația Vodafone a trimis acum o altă tranșă de aparatură la spitalul din Caransebeș!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Reputatul chirurg plastician preia, după câțiva ani de pauză, funcția de director medical al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC). Numirea a avut loc astăzi, și nu în urmă cu ceva timp, așa cum anunțau unii, primarul Felix Borcean luând act de demisia fostului director medical Ana-Maria Popescu!
VEST – Divizia de construcții a grupului Maxagro își continuă expansiunea. Vineri, 12 aprilie, ca parte a seriei de investiții de peste 100 de milioane de lei pe care le-a făcut în ultima perioadă, compania a inaugurat o nouă stație de asfalt la Sânandrei. Cu aceasta, compania devine cel mai mare producător de asfalt din regiune, depășind o capacitate de 700 de tone de asfalt pe oră!
REȘIȚA – Aseară, la ora 21.20, polițiști de la Poliția Municipiului Reșița au oprit pentru control, pe strada G.A. Petculescu, un autoturism condus de un bărbat de 50 de ani, care a fost testat cu aparatul etilometru, rezultând o alcoolemie de 1,57 mg/l alcool pur în aerul expirat!
REȘIȚA – Începând de luni, 20 martie, primăria asigură curse de transport public între Piața Republicii și centura ocolitoare a orașului, intersecția acesteia cu străzile Rândul 3 și Vântului!
CARAŞ-SEVERIN – Cu atât mai puţin prin intermediul unei variante electronice a celebrei „scrisori nigeriene”!
CARAȘ-SEVERIN – Iar acesta este unul dintre principalele motive pentru care pedepsele urmează să fie înăsprite, mai ales pentru consum, întrucât acest fenomen a sărit dincolo de limitele imaginabilului!
CARAȘ-SEVERIN – Poliția județului vorbește despre noi acțiuni vizând legalitatea transportului de material lemnos pe drumurile din județ. Numai vineri, 17 martie, polițiștii de la Secția 1 Rurală Reșița au aplicat 2 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 12.000 de lei și au dispus confiscarea a peste 30 de metri cubi de material lemnos!
REȘIȚA – FC Progresul Ezeriș a pierdut vineri, 17 martie, scor 1-2, cu CS Armata Aurul Brad, în penultima etapă a Seriei a VII-a a Ligii 3!
REȘIȚA – Andrei Boncza, legitimat la ACS Mundo Reșița, a reușit să doboare un record național și a devenit cel mai tânăr marcator din istoria fotbalului românesc într-o competiție de seniori, la doar 14 ani, o lună și 27 de zile!
REȘIȚA – Cu o investiţie de peste 3 milioane de lei, fostul VIP din cartierul Govândari va avea o cu totul altă utilitate. Primăria intenţionează amenajarea în incinta acestui imobil a unui centru de zi destinat adulţilor cu dizabilităţi!
CARAȘ-SEVERIN – Circul, că despre el este vorba, a dispărut ca prin minune de pe ordinea de zi a celei mai recente ședințe a forului județean!
REȘIȚA – CSM Reșița a învins vineri, 17 martie, în deplasare, cu scorul de 2-0, CS Avântul Periam, în penultima etapă a Seriei a VII-a a Ligii 3! Mensah (min. 63) și Rimovecz (min. 76) au fost autorii reușitelor echipei antrenate de Cheregi, care a acumulat astfel 39 de puncte. Lipova a remizat la Buziaș, 1-1, și rămâne pe poziția secundă, la trei puncte în spatele Reșiței!
CARANSEBEȘ – Primarul Felix Borcean vrea să semneze cât mai repede contractul pentru proiectul de modernizare și extindere a trotuarelor în Caransebeș!
