EFTIMIE MURGU – Zona centrală, sala de evenimente și drumurile sunt în vederile Primăriei Eftimie Murgu!
CARAȘ-SEVERIN – Cel puțin asta a fost concluzia după două ședințe în care aleșii județului abia au reușit să voteze cei doi reprezentanți pentru constituirea Asociației Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița, necesară pentru promovarea în prima ligă!
OȚELU ROȘU – Este vorba despre doi tineri de 18 și 22 de ani, ambii din Oțelu Roșu, care circulau cu un autoturism prin oraș, când au fost trași pe dreapta, sâmbătă seară, la ora 22.20, de polițiști!
REȘIȚA – Conform devizului general, investiția se ridică la valoarea de 62 de milioane lei, TVA inclus (40,6 milioane de…
REȘIȚA – Primul din cele 13 tramvaie ce vor sosi la Reșița este aproape finalizat, așa cum puteți vedea în fotografiile postate pe primarul Popa în această seară!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Totul s-ar fi întâmplat în cadrul unei petreceri care ar fi scăpat de sub control, victima, component al lotului național de juniori care se pregătește la Reșița, fiind supusă unor orori greu de imaginat!
ADVERTORIAL. Perifericele sunt o categorie de produse foarte căutate în lumea jocurilor video, deoarece sunt responsabile de interacțiunea dintre joc și jucător, astfel încât manevrabilitatea, sensibilitatea și mecanismul acestora devin calități foarte importante pentru un gamer.
CARANSEBEȘ – PSD Caraş-Severin a respectat decizia primilor doi oameni din partid, Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu, şi merge pe mâna lui Felix Borcean la alegerile locale din luna iunie!
CARAȘ-SEVERIN – Subprefectul Alin Muntean a participat la cursurile de dezvoltare a competențelor administrative, desfășurate de Institutul Național de Administrație!
REȘIȚA – Cadrul didactic universitar reșițean a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru luare de mită în formă continuată, dosarul ajungând la Tribunalul Caraș-Severin!
MOLDOVA NOUĂ – Autoritatea de frontieră din zona de vest a scos la mezat proiectul de amenajare a malului Dunării, la Moldova Nouă, întrucât a primit ambarcațiuni de la centru și se vede momentan nevoită să le acosteze la mal folosind amenajamente aparținând căpităniei portului!
CARAŞ-SEVERIN – Inspectoratul Şcolar a revenit asupra deciziei reducerii claselor de liceu în viitorul an şcolar!
REȘIȚA – Așa va trebui să se lucreze în cartierul Muncitoresc atunci când compania Erbașu va introduce magistrala de apă de 400mm. Asta deoarece PORR-ul este deja în zonă pentru lucrările la tramvai, de unde rezultă necesitatea ca cei doi constructori să stabilească de comun acord modul de lucru!
CARAŞ-SEVERIN – E unul din scopurile modernizării liniei de alimentare cu energie electrică a zonei montane!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre persoane fizice – altele decât salariații sau asimilați ai acestora – care au astfel de contracte încheiate cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, pentru concedii și indemnizații medicale!
REȘIȚA – CSM Reșița a pierdut joi, 16 martie, scor 28-32, partida cu CS Universitatea Cluj, de pe teren propriu! Formația pregătită de Radu Bote nu se află într-o formă sportivă prea bună, fiind deja la a treia înfrângere la rând. După şase etape din play-off, CSM Reşiţa ocupă locul 5 al clasamentului, cu 9 puncte!
REȘIȚA – Luptătorul legitimat la Clubul Sportiv Școlar Reșița va participa în perioada 17-18 martie, la Campionatul European de U23 seniori, de la București. Bărbulescu va concura la categoria 57 de kg!





