Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Cadrul didactic universitar reșițean a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru luare de mită în formă continuată, dosarul ajungând la Tribunalul Caraș-Severin!

Procurorii DNA – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată a inculpatului – lector universitar doctor Cristian Rudolf, aflat în stare de arest preventiv – pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (25 de acte materiale).

Potrivit anchetatorilor, cadrul didactic al Universității „Babeș-Bolyai“ Cluj-Napoca – Centrul Universitar Reșița ar fi acționat după un fel de listă de prețuri, fiecărui masterand pretinzându-i=se 600 de euro pentru promovarea examenului cu nota minimă, respectiv 1.200 de euro pentru nota maximă. Scorurile creșteau la 50.000 lei în cazul cursurilor de doctorat.

Potrivit DNA, „în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt că, în zilele de 11 respectiv 16 februarie 2023, inculpatul Rudolf Cristian ar fi pretins de la 24 de masteranzi mai multe sume de bani, în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare atribuțiilor lui de serviciu (promovarea pe nedrept a unui examen restant la disciplina «Evoluția și dezvoltarea Uniunii Europene») sau pentru îndeplinirea unor acte corespunzătoare atribuțiilor de serviciu de cadru didactic. (…) La data de 18 februarie 2023, inculpatul Rudolf Cristian ar fi și primit sumele de 1.000 euro și 3.000 lei, iar în data de 20 februarie 2023 ar mai fi primit suma de 50.000 lei, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Caraș – Severin, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză“.

JCS-A.M.