CARAȘ-SEVERIN – Ca măsură complementară, au fost reținute 51 de permise de conducere și retrase 28 de certificate de înmatriculare!
CARAŞ-SEVERIN – O singură societate comercială din Caraş-Severin a fost validată de Ministerul Mediului în vederea montării panourilor fotovoltaice. Peste 700 de cărăşeni şi 8 unităţi de cult s-au înscris în Programul Casa Verde Fotovoltaice!
CARAȘ-SEVERIN – Atacantul celor de la CSM Caransebeș va participa la Survivor România, show-ul care va fi filmat anul viitor în Republica Dominicană!
CARAŞ-SEVERIN – Invitaţia se referă la execuţia unei lucrări lungi de 180 kilometri şi nu la arderea gazului în avans. Pentru a doua oară în decurs de trei luni, Transgaz a scos la licitaţie contractul pentru construcţia conductei cu o capacitate de transport de 394 milioane mc de gaze naturale pe an!
VĂLIUG – Celelalte clădiri, demolate şi înlocuite cu altele care să se potrivească perfect cu clima şi ambientul!
REȘIȚA – Actorul pe care îl cunoaștem de la emisiunile de talente vine în această seară la Reșița cu un show în cadrul festivalului de teatru!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre Reșița-Scăiuș, Reșița-Brebu-Zorlențu Mare, Reșița-Târnova și Reșița-Carașova, la care operatorii de transport au renunțat din lipsă de călători!
BOCȘA – Beneficiarii proiectului vor fi cei 800 de elevi și dascăli ai liceului teoretic bocșean!
ADVERTORIAL. Într-o lume agitată, unde adesea uităm să ne privim în ochi și să apreciem gesturile mici, există momente și oameni care ne readuc aminte ce înseamnă bunătatea, profesionalismul și bucuria de a ajuta.
REȘIȚA – Procesul inițiat de Primăria Reșița nu se adresează doar tinerilor, ci tuturor cetățenilor. Am reținut asta din declarația făcută de consilierul Dorinel Hotnogu cu prilejul întâlnirilor pe care primăria le-a organizat, joi și vineri, cu cetățenii!
CARAŞ-SEVERIN – În condiţiile în care acoperirea vaccinală este de circa 70% în judeţ, riscul de contractare a bolii rămâne unul destul de ridicat!
BĂILE HERCULANE – Ne referim la Teatrul de Vară, unde lucrările de reabilitare și modernizare se apropie de final! Nu este singurul obiectiv care a fost finalizat în acest an, administrația locală a orașului de pe Valea Cernei reușind în 2023 să redea locuitorilor și turiștilor multe zone atractive!
CARAŞ-SEVERIN – Rezultatele obţinute în cadrul a două proiecte recente vor fi prezentate, marţi, la Centrul Universitar UBB!
CARANSEBEȘ – După reușita de lângă Sala Polivalentă (foto), unde a apărut un loc de joacă modern, municipalitatea are în plan pentru 2024 alte trei noi locații destinate copiilor!
CARAŞ-SEVERIN – Decembrie, luna şedinţelor „de îndată“ la Consiliul Judeţean. Seria a fost deschisă joi, când fără obiecţii, consilierii au aprobat în zece minute două hotărâri vizând lucrări de modernizare a unor drumuri judeţene!
REȘIȚA – Primarul Ioan Popa are numai cuvinte de laudă pentru noul constructor care continuă lucrările la Grădinița „Palatul Fermecat”. În opinia sa, stadiul actual al lucrărilor este unul bun, raportat la nivelul de la care acestea au fost preluate de actualul executant!
REȘIȚA – Liviu Gavrilă conduce, în calitate de Chief Generation Officer pentru Grupul CEZ în România, portofoliul de active de producție a energiei regenerabile (Parcul Eolian Fântânele-Cogealac din județul Constanța și Sistemul de Hidrocentrale din Bârzava Superioară din județul Caraș-Severin) și platforma de dezvoltare și creștere a portofoliului!
VEST – 25 de ani de dezvoltare regională, celebraţi la Timişoara. Proiectele Reşiţei au fost prezentate de primarul Ioan Popa drept poveşti de succes în accesarea şi implementarea fondurilor europene!
