REȘIȚA – E vorba despre serviciul social de suport în comunitate fără cazare, care va funcționa în clădirea cu același nume!
Înființarea acestui serviciu social fără personalitate juridică, în cadrul Direcției de Asistență Socială (DAS), a fost aprobată în ședința ordinară din iunie a Consiliul Local, în scopul acordării de servicii de asistență comunitară (SAC) și servicii comunitare integrate (SCI), prin pachetul minim de asistență socială. Pentru desfășurarea activităților CMM au fost prevăzute 2 posturi în noua organigramă a DAS, spațiul urmând a fi pus la dispoziție de Agenția de Dezvoltare Locală Reșița, cea care administrează clădirea.
Pentru a putea beneficia de serviciile CMM, solicitanții vor trebui să se adrese DAS cu o cerere de admitere, însoțită de o serie de documente justificative (acte de identitate, certificate de naștere în cazul minorilor, acte care atestă situația socio-economică sau medicală, certificate de încadrare în grad de handicap etc.). În ceea ce privește serviciile furnizate, acestea sunt în principal cele de asistență socială specifice profesiei, de informare și consiliere privind problematicile sociale și drepturile beneficiarilor, consiliere psiho-socială și/sau specializată, activități de socializare și petrecere a timpului liber, orientare profesională și suport pentru angajare, dezvoltarea relațiilor sociale, inclusiv implicare în voluntariat. Finanțarea cheltuielilor de funcționare a CMM este asigurată din bugetul DAS și nu presupune o contribuție din parte beneficiarilor.
Inaugurat la finele anului trecut, Centrul Multifuncțional Mociur este parte a unui proiect mai amplu finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, intitulat „Amenajare spațiu de agrement urban, inclusiv străzi și utilități, precum și interconectarea zonei marginalizate Mociur (ZUM) cu cartierele Centru și Govândari printr-o promenadă, pistă de biciclete, reabilitarea și crearea de noi facilitați de acces pietonal”, având ca scop declarat îmbunătățirea regenerării fizice, economice și sociale a comunității ZUM. Clădirea Centrului Multifuncțional formată din două corpuri, cu o suprafață construită de 2.674 mp și o suprafață desfășurata de cca. 4.226 mp, este destinată utilizării publice pentru activități educative, culturale și recreative, socio-culturale.
JCS-Walter Fleck
