CARAȘ-SEVERIN – Toate acestea sunt luate în vizor în cadrul unei acțiuni menite să limiteze numărul de accidente rutiere și…
CARAŞ-SEVERIN – Jurnal de Caraş-Severin, singurul cotidian al judeţului, aniversează azi ediţia cu numărul 9.500. Am răzbătut văile şi crestele anilor, în primul rând, datorită aprecierii dumneavoastră! Vă mulţumim şi, împreună, vrem să ducem povestea mai departe!
REȘIȚA – Meciul de pe Ghencea dintre CSA Steaua București și CSM Reșița de marți, 20 august, s-a încheiat cu scorul de 2-2, în etapa a III-a a Ligii 2!
BOCȘA – Concertul Pascal „Lumină din Lumină” are loc pe 17 aprilie, ora 15, în Parcul Pescăruș. Pe scenă vor urca coruri și fanfare ale bisericilor creștine din Bocșa și Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – În etapa a III-a a play-out-ului Seriei a VII-a a Ligii 3, Voința Lupac s-a impus vineri, 14…
CARANSEBEȘ – Și o amendă contravențională de 15.000 de lei, atât au aplicat oamenii legii unui depozit, după ce respectiva cantitate de lemn a fost găsită în plus față de raportările oficiale!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – După ce a mai bifat lucrările de reparații la câteva drumuri județene, șeful județului a făcut un scurt plan al celor rămase până la final de mandat!
CARANSEBEȘ – Primarul municipiului este în discuții cu încă antrenorul Voinței Lupac pentru a porni de jos proiectul unei echipe de fotbal în Caransebeș, finanțată de municipalitate și posibili sponsori!
CARAȘ-SEVERIN – Mai precis, pe turnul Nasdaq, acolo unde „drumul care unește” și care trece și prin Caraș-Severin și Banatul Montan a avut parte de o reclamă pe ecranele uriașe din centrul New York-ului!
CARANSEBEȘ – Fondista Liliana Dragomir a participat recent la Running Festival, unde a concurat în proba de 10 km alergare pe șosea împotriva celor mai bune sportive din lume, cursă în care s-a stabilit și un nou record mondial. Ea s-a clasat la final pe 3 în clasamentul elitelor din România, iar la general pe locul 14!
CARAŞ-SEVERIN – E o întrebare firească după ce primarul Caransebeşului a aruncat în spaţiul public informaţia că Dunca rămâne preşedinte pentru că vor fi liste comune ale PNL şi PSD la alegerile de anul viitor!
REȘIȚA – Cetățenii Reșiței se arată revoltați contra celor care confundă drumul cu groapa de gunoi. Lucru ajuns la urechea noastră în cadrul unei simple călătorii cu autobuzul, moment numai bun ca să aflăm ce mai vorbește gura târgului!
BOLVAȘNIȚA – Proiectele comunei intră încet în sezonul de toamnă. Lucrările sunt în grafic la căminul cultural din Bolvașnița, însă străzile laterale mai au de așteptat.
Am reținut asta din discuția cu primarul Petru Mihăilescu, care ne-a vorbit despre proiectele aflate în execuție, dar și despre cele care încă sunt la stadiul de documente!
REȘIȚA – Handbaliștii de la CSM Reșița vor juca sâmbătă, 16 septembrie, de la ora 17, în Sala Polivalentă, cu CSU Constantin Brâncuși Târgu Jiu, în prima etapă a Diviziei A, Seria A!
TEREGOVA – Competiția Kinder Cup, organizată de Mundo Reșița, va avea loc duminică, 17 septembrie, pe terenul din Teregova. Turneul se adresează copiilor născuți în anul 2015!
CARAŞ-SEVERIN – Pentru a 18-a oară consecutiv, Crucea monument de pe Muntele Mic a devenit loc de popas duhovnicesc la sărbătoarea „Înălțării Sfintei Cruci”!
CARAŞ-SEVERIN – Potrivit ministrului Grindeanu, viteza de elaborare a Studiului de Fezabilitate necesar construcţiei nu va depăşi 22 de luni!
REŞIŢA – Mariana Brebenariu, profesor pentru învăţământul primar la Şcoala Gimnazială „Marius Şandru“, este Profesorul Digital al Anului. Premiul i-a fost acordat în cadrul proiectului-pilot „Viitorul Digital“!
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul cărăşean susţine cele două inițiative legislative PSD depuse în Parlament, prin care se dorește interzicerea comercializării către minori a băuturilor energizante și a țigărilor electronice!
