CARAȘ-SEVERIN – Am reținut asta din discuția cu Vasile Constantin, directorul Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița (PNCNB)!
CARAȘ-SEVERIN – Este vorba despre șase zone cu risc rutier foarte ridicat, identificate de polițiștii cărășeni!
CARAȘ-SEVERIN – Luni, 19 august, au fost încărcate pe platforma de achiziții publice documentele necesare demarării procedurii de licitație pentru modernizarea drumului județean DJ 571, pe tronsonul Ciuchici – Moldova Nouă. Valoarea totală a contractului se ridică la 50 milioane de euro, TVA inclus, o sumă considerabilă menită să asigure realizarea unor lucrări de calitate superioară!
REȘIȚA – Pentru reșițenii Ionela și Radu Stanca, produsele hand-made au devenit un mod de viață. Asta pentru că lucrează sub motto-ul „Cu suflet, din suflet, pentru suflet”, sub care străbat țara în lung și-n lat!
REȘIȚA – Aceștia au fost surprinși în flagrant delict, după ce ar fi sustras componente folosite la lucrările de reabilitare a liniilor de tramvai din Reșița. Mai exact, a unor amortizoare de cauciuc antizgomot și antivibrații!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
VEST – ADR Vest a demarat prima etapă a selectării managerului instrumentului financiar de accelerare a afacerilor!
CARANSEBEȘ – E constatarea primarului Felix Borcean, după un tur pe mai multe șantiere deschise la unitățile de învățământ din Caransebeș. Este vorba de Școala Generală Nr. 8, Grădinița PP4 (foto), Liceul Baptist, Școala Generală nr 2, Liceul Tehnologic „Decebal” și Internatul de la „Traian Doda”!
CARAȘ-SEVERIN – Județul nostru se află pe locul trei în clasamentul ANCOM privind lipsa accesului la servicii de Internet de bandă largă!
REŞIŢA – Retragerea unor spitale de pe lista finanţărilor a fost cauzată de imaturitatea proiectelor, ceea ce la Reşiţa nu este cazul!
GLIMBOCA – … indiferent dacă la Glimboca circuli cu bicicleta, pe jos ori cu mașina electrică sau nu. Cu aceste cuvinte, ne referim la proiectele depuse de primărie și aflate în stadii avansate, proiecte despre care am discutat cu primarul Petru Crâsnic!
REȘIȚA – În cartierul Luncă, linia tramvaiului reșițean este în stadiu avansat de execuție. Noi am surprins muncitorii așezând bordurile în zona intersecției dintre bulevardele Revoluției și A.I. Cuza. Cu excepția unor mici porțiuni, între Centrul UBB și Kaufland Govândari, calea de rulare este executată în procent de 80%. Lucru remarcat recent și de primarul Ioan Popa!
REȘIȚA – CSM Reșița va juca, în deplasare, cu CS Corvinul Hunedoara, meci ce se va disputa sâmbătă, 16 septembrie, de la ora 11 și va conta pentru etapa a VI-a a Ligii 2!
REȘIȚA – Dansatorii reșițeni au avut, din nou, prestații remarcabile la Timişoara Open Championship, reușind să câștige medalii la mai multe categorii de vâstă!
ADVERTORIAL. La Gottrich Radiologie Dentară ai parte de servicii de înaltă calitate, de profesionalism, pasiune și aparatură de ultimă generație!
VEST. Între 5 și 9 septembrie 2023, Universitatea de Vest din Timișoara a fost gazda unui eveniment științific cu înaltă ținută academică, Congresul Mondial UISPP. Organizarea acestui congres în orașul de pe Bega a fost rodul colaborării cu Uniunea Internațională a Științelor Preistorice și Protoistorice (Union Internationale des Sciences Préhistoriques et Protohistoriques – UISPP)!
CARAŞ-SEVERIN – După apariţia articolului „Dunca face ordine! Amzoi nu mai este director executiv!”, Elena Amzoi a trimis câteva precizări pe care le redăm integral, susţinând că „în acest articol sunt afirmații inexacte și care aduc atingere activității mele în funcția de director executiv al DGASPC Caraș Severin“!
CARAŞ-SEVERIN – Pompierii şi comunitatea au marcat, azi, 175 de ani de la eroica bătălie de pe Dealul Spirii!
MUNTELE MIC – Stațiunea Muntele Mic va deveni joi, 14 septembrie, loc de pelerinaj duhovnicesc și bucurie sfântă, trăită la umbra Crucii-monument, ca în fiecare an la praznicul Înălțării Sfintei Cruci!
