REȘIȚA – Tarifele noi ale Piețe Reșița au fost actualizate în cadrul ultimei ședinței ordinare a Consiliului Local!
CARAȘ-SEVERIN – Voleibalistul originar din Oțelu Roșu a fost considerat cel mai bun libero din prima ligă de volei după 22 de etape. În vârstă de 29 de ani, Sergio Diaconescu joacă din acest sezon pentru Dinamo București, liderul Diviziei A1!
CARAŞ-SEVERIN – Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât cu unanimitate înaintarea spre Preşedintele României a propunerii pentru eliberarea din funcţie, prin pensionare, a judecătorului Rustin Ciasc, preşedintele Secţiei penale din cadrul Tribunalului Caraş-Severin!
REȘIȚA – Aproape 200.000 de lei vor fi investiți printr-un proiect al guvernului în trei cabinete. Este vorba despre cabinetele medicilor Daniel și Ileana Popovici, Maria Covianici și Marinela Călin, care funcționează în incinta fostei policlinici cu plată de pe Al. Lalelelor. nr. 1!
CARAŞ-SEVERIN – Semne bune şi optimism legate de relansarea unor activităţi la Reşiţa, Oţelu Roşu şi Moldova Nouă!
REȘIȚA – „Doamnele cu vârsta cuprinsă între 50 și 69 de ani pot beneficia, gratuit, la Reșița, de mamografii, scopul acestora fiind depistarea, într-un stadiu incipient, a cancerului de sân. Centrul de screening din Reșița se află la Spitalul Județean de Urgență Reșița, Staționar II, str. Spitalului 40, iar programări se pot face la numerele de telefon: 0745.620.965, 0748.884.476, 0748.296.606.“, se arată într-un comunicat emis de administrația județeană!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Există locuri care îți rămân în suflet pentru totdeauna. Locuri care te cheamă înapoi, indiferent de anotimp. Valea Minișului este un astfel de loc, un tărâm unde natura și legenda se împletesc într-un peisaj ireal. Și dacă vara Cascada Bigăr îți taie respirația prin căderea ei delicată de apă, iarna transformă acest loc într-o sculptură de cristal, o minune înghețată care pare desprinsă dintr-un vis!
BĂUŢAR – Romeo Răduță, primarul comunei Băuțar, a oferit detalii despre investițiile în infrastructură aflate în desfășurare, precum și despre planurile de viitor pentru dezvoltarea localității!
REȘIȚA – Sportivii reșițeni au participat weekend-ul trecut la ediția a IV-a a Turneului Internațional „Ștefănescu & Benedek” de lupte libere și lupte feminine, la Reghin! Trei medalii de aur, trei de argint și una de bronz este bilanțul luptătorilor legitimați la CSȘ Reșița și CSM Reșița!
CARAȘ-SEVERIN – Consiliul Județean a scos la licitație serviciile de proiectare și asistență tehnică pentru obiectivul de investiții!
CARAȘ-SEVERIN – Aceasta anul trecut, după verificarea buletinelor de analiză a probelor prelevate la Lișava și Ciudanovița!
REȘIȚA – În cadrul unei conferințe de presă, fondatorii Asociației „Toți Pentru Metalul Reșița” au prezentat în linii mari scopul pentru care a fost creată! Fondatorii sunt în număr de 14, președinte este Marius Crai, iar Valentin Murar este vicepreședinte, amândoi fiind vechi suporteri CSM, dar nu membri ai Guardiei Ultra!
REȘIȚA – Asociația Județeană de Lupte Caraș-Severin, în colaborare cu Clubul Sportiv Școlar Reșița și Clubul Sportiv Municipal Reșița, va organiza în perioada 25-26 aprilie prima ediție a turneului internațional „Trofeul Alina Vuc”!
CARAȘ-SEVERIN – Singurul fotbalist român care a ridicat de două ori deasupra capului Cupa Campionilor Europeni, cu Steaua București și cu Steaua Roșie Belgrad, Miodrag Belodedici a primit titlul de cetățean de onoare al județului Caraș-Severin la propunerea lui Romeo Dunca, președintele Consiliului Județean!
LUPAC – AFC Voința Lupac a câștigat sâmbătă, 30 martie, cu scorul de 5-1, partida cu Jiul Petroșani, din prima etapă a play-out-ului Seriei a VII-a a Ligii 3! Pentru „croați” au marcat Militaru (3 goluri), Marius Musteța și Patrick Canea!
CARAȘ-SEVERIN – E previziunea președintelui Forța Dreptei, Ludovic Orban, pentru partidele plasate la extrema spectrului politic!
REȘIȚA – CSM Reșița a remizat sâmbătă, 30 martie, scor 1-1, cu Unirea Dej, în etapa I din Grupa A a play-out-ului Ligii 2!
CARAŞ-SEVERIN – Ca în fiecare an, pe data de 1 aprilie, administraţia Parcului Naţional Semenic-Cheile Caraşului redeschide pentru publicul larg una dintre cele mai spectaculoase peşteri din zona Banatului, dar şi din ţară: Peştera Comarnic!
CARAȘ-SEVERIN – Într-atât au mers mașinațiunile politice de la județ încât votul dat de aleșii social-democrați, pemepiști și proromâniști a blocat practic, chiar și pentru la anul, dreptul de promovare în prima ligă al Clubului Sportiv Muncitoresc Reșița! Iar votul PSD și al sateliților săi l-a desemnat pe Ioan Crina drept cel mai îndreptățit asupra fotbalului reșițean, chiar mai îndreptățit decât fostul fotbalist Viorel Lolea!
