Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – CSM Reșița a remizat sâmbătă, 30 martie, scor 1-1, cu Unirea Dej, în etapa I din Grupa A a play-out-ului Ligii 2!

Marian Drăghiceanu a reușit să deschidă scorul în minutul 19 după o fază superbă, la care au contribuit Isac și Lascu. Egalarea oaspeților a venit în minutul 39 dintr-un corner, în urma căruia Daniel Pop a marcat pentru Dej. În partea secundă, tot formația din Dej a fost mai periculoasă în câteva rânduri, iar Reșița, cu un joc sub așteptările suporterilor, n-a reușit să aibă vreo ocazie clară de a trece în avantaj. S-a terminat 1-1, iar rosso-nerii încă nu sunt salvați matematic, dar rămân cu șanse foarte mari de a juca și în sezonul următor în Liga 2. Antrenorul Flavius Stoican nu a avut drept să conducă echipa de pe bancă, fiind suspendat pentru acest joc din cauza celor 4 cartonașe galbene primite în etapele antrerioare. Echipa a fost condusă de pe margine de secundul Ștefan Bărboianu.

„N-a fost unul dintre cele mai reușite meciuri ale noastre. Am reușit să realizăm foarte puține lucruri din ceea ce noi ne-am propus. În primele 20-25 de minute am fost echipa care a avut un joc mai consistent, iar după aceea am intrat în jocul adversarului. Am întâlnit o echipă care și-a jucat ultima șansă de a se salva. Noi am tratat începând din iarnă fiecare meci la victorie, așa cum o vom face în continuare. Ideea este aceea că uneori nu ne iasă planurile așa cum ne dorim. Vom analiza și trebuie neapărat să îndreptăm lucrurile care n-au mers la acest meci cu Dej. La astfel de meciuri ambiția joacă un rol foarte important. Ambiția nu se antrenează, ci te naști cu ea și o gestionezi. Eu îmi doresc ca echipa noastră să gestioneze ambiția.”, a declarat Ștefan Bărboianu, antrenorul secund al CSM Reșița.

Formația din Valea Domanului este, totuși, neînvinsă cu Bărboianu pe bancă. „A fost al patrulea meci pentru mine pe banca echipei dând indicații și m-am simțit foarte bine, deoarece vorbesc aceeași limbă cu Flavius Stoican. Gândim la fel, pregătim împreună meciurile și m-aș fi simțit și mai bine ca Reșița să fi avut a patra victorie cu mine pe bancă. Totuși, am luat un punct muncit, chinuit, cu un fotbal urât. Adversarul, mai ales în repriza a doua, a ales să joace doar cu mingi lungi și cred că Unirea Dej și-a atins scopul. Am putea spune și faptul că am fost noi un pic relaxați, având în vedere că nu mai sunt așa mari emoții pentru salvare. Am încercat să menținem un echilibru în acest sens, dar vom analiza atât jocul, cât și starea fizică și psihică a jucătorilor. Echipa aceasta trebuie să joace și să câștige indiferent dacă ne-am salvat sau nu de la retrogradare.”, a încheiat Bărboianu.

CSM Reșița: I. Rus – Dolghi, Chera, Rimovecz, Gomboș, D. Fărăgău, Dudea (cpt.), Dam. Isac, Drăghiceanu, Lascu, Al. Negru Rezerve: Mereu – Mensah, Doană, Fr. Cristea, Fota, Andr. Burlacu, Al. Sabău, Napoleone, Cip. Rus. Antrenor: Flavius Stoican (suspendat).

Unirea Dej: Moroz – D. Pop, Tud. Telcean (Aur. Ciuciulete 46′), Chira, Roș – Al. Militaru (Hofman 46′, Golda 90+1′), Kereki (cpt.), Ad. Pop – Vic. Stancovici (Pruteanu 88′), Blaj (Călugăr 88′), Bîrnoi. Rezerve neutilizate: R. Pop – Fulga, Al. Șuteu, Mir. Manole. Antrenor: Dragoș Militaru.

În etapa a II-a din play-out, Reșița va juca pe 6 aprilie, în deplasare, cu CSC Dumbrăvița, echipă ce a fost învinsă cu scorul de 3-1 de CSM Alexandria. În clasamentul Grupei A din play-out, Reșița a căzut un loc, este pe poziția a treia, cu 28 de puncte. Lider este Ceahlăul cu 31, urmat de Metaloglobus cu 29 de puncte. FC Argeș este pe 4 cu 24 de puncte, apoi vin Dumbrăvița cu 23, Dej cu 14 și Alexandria cu 12.

JCS-Ștefan Moraru

Adaugă comentariu