REŞIŢA – Primarul Ioan Popa a vorbit despre aprobarea dată în Consiliul Local Reşiţa pentru schimbarea numelui Şcolii Gimnaziale nr. 2!
REŞIŢA – Potrivit unei decizii de la sfârşitul lunii iulie, administraţia locală a trecut la declanşarea procedurii de expropriere pentru imobilele proprietate privată, reprezentând terenuri ce se află în coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică privind „Legătură rutieră între DN 58- Valea Țerovei, în municipiul Reșița“ Tronson 1-Deviere conductă Transgaz!
REŞIŢA – Ministerul Sănătăţii a repartizat pentru judeţul nostru 36.640 de doze în acest sezon, împărţite în opt tranşe, săptămâna trecută sosind cea de-a şaptea tranşă!
CARAŞ-SEVERIN – Nici nu vor să amestece domiciliul cu biroul. Aşa se face că, în cele 106 controale făcute de inspectorii de muncă, au fost aplicate o sută de sancţiuni contravenţionale!
CARAŞ-SEVERIN – Începutul lunii decembrie a fost marcat de intervenţiile de tip SMURD, care ocupă mai mult de două treimi din totalul misiunilor şi intervenţiilor în situaţii de urgenţă, care au implicat salvatorii cărăşeni!
CARAŞ-SEVERIN – Zilele acestea, se aşteaptă ca persoanele care au dreptul, să se poată bucura de mese calde, acordate prin Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane. Iar acest lucru se face prin acordarea de tichete sociale pe suport electronic pentru mese calde!
CARAŞ-SEVERIN – Întrebat despre rezultatul alegerilor, liderul PSD ne-a spus că vrea să înceapă cu o glumă şi anume faptul că „a devenit o specialitate pentru mine să bat PNL în Caraş-Severin“, adăugând că a avut dreptate când a spus că PSD Caraş-Severin va trimite în Parlament doi deputaţi şi un senator!
REŞIŢA – Chiar dacă s-ar crede că reabilitarea „Podului de la Vamă“ durează cam mult, am fost asiguraţi că operaţiunea este în grafic, fiind vorba despre migala unei lucrări de artă!
CARAŞ-SEVERIN – Agenţia de şomaj a făcut 1575 de plăţi, totalizând 1,15 milioane de lei, către părinţii care au decis să stea acasă cât timp şcolile au fost închise sau au avut activitatea restrânsă, în prima parte a pandemiei!
REŞIŢA – Rezultatele oamenilor cu suflet, care se gândesc şi la semenii lor neajutoraţi, nu se lasă aşteptate prea mult, cuvintele magice ale lunii decembrie fiind generozitate şi implicare!
