RAMNA – Rețeaua de apă la Ramna și Valeapai e pe ultima sută. Alte proiecte așteaptă să ia startul!
CARAŞ-SEVERIN – Romeo Dunca a verificat în această după-amiază trei tronsoane de drum aflate în lucru: Ramna-Bocşa, Ramna-Valeapai şi Valeapai-Duleu-limită judeţ Timiş!
BERZOVIA – O cărășeancă ne scrie că podul din Berzovia, de la intrarea dinspre Ramna, s-a surpat, iar cei care trec pe acolo se văd nevoiți să facă un ocol de vreo 9 kilometri, pe un drum pietruit. Asta pentru că circulația pe DJ572, în zona podului, a fost închisă pe o perioadă nedeterminată!
RAMNA – La sfârşitul săptămânii trecute, peste 40 de voluntari s-au organizat pentru a salva moara din localitatea Valeapai, veche de aproape 160 de ani!
VALEAPAI – Între monumentele cuprinse de bălării, peste acest conac nu uitarea este cea care a dus la degradare, ci titlul de proprietate!
RAMNA – În cazul sinistru de la Ramna, anchetatorii scot la iveală detalii tot mai şocante. Iar judecătorii au încuviinţat arestarea preventivă propusă de procurori!
RAMNA – Un tânăr de 25 de ani din comuna Ramna a fost reţinut, ieri, pentru uciderea cu intenţie, fără drept, a unor cai, dar şi pentru furt calificat. El a fost introdus, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Faptele sale depăşesc însă orice imaginaţie!