REȘIȚA – După trei luni de pauză, juniorii pregătiți de antrenorul Roco Sandu au efectuat la începutul acestei săptămâni primul antrenament!
REȘIȚA – CSM Reșița se va reuni pe data de 1 iulie, la stadionul „Mircea Chivu” din Reșița. Inițial, fotbaliștii rosso-neri trebuiau să revină la pregătire în data de 22 iunie, dar reuniunea a fost reprogramată pentru prima zi a lunii viitoare!
REȘIȚA – Cel mai recent transfer realizat de rosso-neri este cel al lui Vlad Chera. Acesta a fost apreciat de Alexandru Pelici la Ripensia și iată astfel că jucătorul care a început fotbalul la Reșița va colabora din nou cu antrenorul timișorean chiar în Valea Domanului!
REȘIȚA – Transfer important reușit de CSM Reșița! Primul jucător care a venit în această vară la formația din Valea Domanului este Deivydas Matulevičius (31 de ani), fotbalist cu 33 de prezențe în naționala Lituaniei, pentru care a înscris de 5 ori. Acesta are o înățime de 1.90 metri și joacă pe postul de atacant!
REȘIȚA – De la sfârșitul săptămânii trecute, Dorinel Munteanu nu mai este „principalul” Reșiței, iar antrenorul a ținut să specifice faptul că nu din cauza salariului său nu a mai continuat în Valea Domanului!
REȘIȚA – Contractul lui Dorinel Munteanu cu CSM Reșița a ajuns la final, iar antrenorul cărășean nu va continua și din sezonul viitor pe banca rosso-nerilor!
REȘIȚA – Cristi Bobar a declarat săptămâna trecută că majoritatea jucătorilor vor să-și prelungească contractele cu CSM Reșița, lucru care se și adeverește!
REȘIȚA – Majoritatea fotbaliștilor de la CSM Reșița își încheie contractele la data de 30 iunie, iar președintele Bobar este optimist că aceștia vor evolua în Valea Domanului și din sezonul viitor!
REȘIȚA – După ce FRF a decis ca actuala ediție de Liga 3 să fie suspendată, oficialii federației au luat o nouă hotărâre, în urma unei videoconferințe, cu privire la Liga 2. Cluburilor le-au fost prezentate trei scenarii, iar, ca urmare a votului reprezentanților cluburilor, varianta cu numărul trei a fost cea care a avut câștig de cauză!
REȘIȚA – Jucătorii și toți cei care fac parte din stafful tehnic vor efectua testele de depistare a virusului COVID-19, pentru a vedea dacă există vreun caz la echipă!
