REŞIŢA – O spune primarul Reşiţei care crede că este vremea să nu ne mai batem joc de nimic din ceea ce avem!
REŞIŢA – Şeful administrativului reşiţean a povestit cum şi-a făcut echipă, învăţând de la cei mai buni, printre modelele de inspiraţie numărându-se exemplele de bune practici ale municipiilor Cluj Napoca şi Alba Iulia!
REŞIŢA – Municipalitatea reşiţeană vota, la începutul primăverii, o nouă iniţiativă vizând reabilitarea podului de pe Fântânilor. Ce se va întâmpla cu vechiul obiectiv în contextul în care celălalt pod, de la „7 Noiembrie“ a fost deja modernizat?
REŞIŢA – Potrivit primarului Reşiţei, străzile prinse în procesul de reabilitare şi modernizare din Luncă vor avea parte și de piste de biciclete, de copaci din zece în zece metri, de bănci, coşuri de gunoi şi orice e necesar pentru a le ridica la nivelul celor din Occident!
REŞIŢA – Este vorba despre acele tramvaie-tren care ar urma să pună Reşiţa pe calea turismului, interconectând-o cu Timişoara. Primarul Reşiţei crede că este de evitat exemplul „aborigenilor timişoreni“, afectaţi de o dezvoltare haotică, infrastructura fiind lăsată în urmă pentru că autorităţile n-au putut ţine pasul, iar oraşul fiind sufocat de „tipologii de oameni care acceptă să lucreze pe salarii minimale în automotive“.
REŞIŢA – Ieşirea din izolarea impusă de starea de urgenţă şi intrarea în starea de alertă pentru o perioadă de 30 de zile a adus, pe malurile Bârzavei, o serie de măsuri de relaxare!
REŞIŢA – În ciuda zvonurilor apărute în ultimele zile, Tatian Diaconu, directorul CEETRUS România, ne-a declarat în exclusivitate că „proiectul mall-ului din zona Mociur nu se suspendă, este doar încetinit de criza COVID“!
REȘIȚA – La 13 ani la demararea lucrărilor la grădiniţa şi creşa de pe strada Sportului din Reşiţa, blocate din lipsa banilor, în sfârşit, primarul Ioan Popa a dat vestea cea bună: „A fost montată placa superioară (acoperișul) la ceea ce urmează a fi cea mai mare unitate de învățământ preșcolar din Reșița. (…) Am reușit să deblocăm această investiție și preconizăm că, pe parcursul anului 2021, aceasta va fi finalizată“.
REŞIŢA – Asta ne-a spus primarul Reşiţei, Nelu Popa, vizavi de finanţarea semnată vineri de Ministerul Dezvoltării!
REŞIŢA – Municipalitatea reşiţeană continuă investiţiile în infrastructura educaţională preuniversitară, în această direcţie fiind semnat, joi, 7 mai, cu cei de la ADR Vest, contractul de finanţare pentru reabilitarea, modernizarea și echiparea Grădiniței cu Program Prelungit „Palatul Fermecat“!