Caraş-Severin, Romania
Tag

adrian cican

Browsing

CARANSEBEȘ – Chiar dacă fostul manager al spitalului, Adrian Cican, și-a anunțat prezența la concurs, primarul Felix Borcean spune că nu dă „slănina din mână pe vrabia de pe gard”. Mai exact, indiferent de numele care a condus spitalul din Caransebeș,  Felix Borcean a dat întotdeauna credit managerului în funcție, în cazul de față Adrian Dumbravă, în care edilul are încredere totală!

CARANSEBEȘ – Primarul Felix Borcean l-a reinstalat la cârma Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC) pe Adrian Cican, după ce mandatul scurt al fostului manager Călin Grozăvescu a încetat odată cu starea de urgență. Chiar și așa, edilul a declarat într-o conferință de presă că noul mandat al lui Cican ar putea fi cel mai scurt din istorie, dacă ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, îl revocă încă o dată din funcție!