Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Mare veselie pe malurile Bârzavei! Circul a poposit în oraş, iar ocazia de a-l vedea în direct şi-n exclusivitate pe salvatorul naţiunii nu putea fi ratată. Nici să fi fost moaşte, sarmale şi tigăi la ofertă, toate la un loc, nu s-ar fi îngrămădit „poporul“ cum a făcut-o vinerea trecută.

Doar nu ai în fiecare zi prilejul să respiri acelaşi aer cu cel care a făcut atâţia oameni să se întrebe unde şi-a făcut Cioacă nevoile (şi pe mine să mă întreb de ce respectivii mai au dreptul să voteze). Dar, să nu-l condamnăm pentru că face foarte bine ceva ce ar vrea şi alţii dar nu pot.

Ca jurnalist, care a luat-o demult pe arătură, a zăpăcit o ţară întreagă cu telenovele interminabile despre conspiraţii, avocate şi poliţişti; însă respectiva ţară a acceptat cu bucurie să îi ţină isonul.

Ca pseudopolitician, a bătut toate recordurile în materie de promisiuni; însă ştie că, şi dacă ar promite fiecărui român câte zece hectare pe Lună şi 20 pe Soare, tot s-ar găsi destui care să-l creadă. A căutat martiriul cu o insistenţă de invidiat, şi a reuşit acum, în pragul alegerilor (pură coincidenţă, desigur), să se transforme într-o „victimă“ a cenzurii şi a adversarilor politici. Cu un tupeu de-a dreptul impresionant, profită de absolut orice ocazie ivită şi nu are egal când vine vorba să mânuiască sforile, făcând „păpuşile“ să danseze exact cum vrea.

Că tot veni vorba, săptămâna trecută, printre cei care se înghesuiau să-i sărute mâna mântuitorului grizonat nu au fost doar pensionari, ci şi mulţi oameni la care nu m-am aşteptat, câteva nume respectabile, dar şi destui oameni mai mult sau mai puţin tineri. Toţi sunt doritori de trai mai bun, hipnotizaţi de mirajul pomenilor de zeci de mii de euro şi locuinţe la preţ de jumătate de Dacie. Da, e adevărat că majoritatea avem nevoie de un trai mai bun, dar asta nu înseamnă că nu mai gândim sau renunţăm la orice urmă de demnitate.

Vineri, la exact o săptămână după „emoţionanta“ vizită a binefăcătorului cenuşiu, la Reşiţa va avea loc o bursă a locurilor de muncă. Sunt foarte curioasă câţi dintre ei vor participa…

Nina Curiţa