Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Vineri, începând cu ora 15, vor fi organizate tururi ghidate în zona de dezvoltare a Reșiței!

Ziua Porților Deschise organizată vineri, 26 aprilie, în Parcul Industrial, reprezintă o oportunitate pentru cetățenii din toate categoriile de vârstă să (re)descopere trecutul industrial al acestei zone, precum și perspectivele sale actuale și viitoare de dezvoltare.

„Turnătoria, aglomeratorul, uzina cocso-chimică… poate doar generațiile mai vechi din Reșița își amintesc amploarea și gloria industriei locale. Orașul este în plină transformare. Industriile vechi au lăsat loc celor noi, mai curate, mai avansate din punct de vedere tehnologic și racordate la noile cerințe globale. Amplul spațiu ocupat odinioară de marile uzine lasă loc noilor modele și direcții de dezvoltare urbană: noi căi de acces, noi zone de dezvoltare rezidențială și comercială, noi facilități educaționale.“, se arată în prezentarea făcută de Primărie evenimentului.

În cadrul acestuia vor avea loc și tururi ghidate ce vor traversa zona de dezvoltare din situl Mociur și retur, cu o durată estimată de circa o oră, incluzând și o vizită la inițiativa muzeală MIC – Colecția Industrială Mociur. Pentru ora 18 este programată o prezentare și o expoziție cu proiecte de urbanism ale studenților de la Facultatea de Arhitectură a Universității Politehnica Timișoara, urmată la ora 19:30 de proiecții de scurt metraje despre industria reșițeană, acestea din urmă la Salonul de Artă și Industrie.

JCS-Walter Fleck