Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Puștoaica de 17 ani din Caransebeș, legitimată la Velocitas Timișoara, și-a trecut în palmares o nouă performanță: argint la junioare, la Campionatul Național de Ciclocros 2024-2025! Competiția s-a desfășurat într-un cadru pitoresc, pe Domeniul Cantacuzino din Florești, Prahova, având ca fundal impresionant Palatul Trianon!

MOLDOVA NOUĂ – 2,5 milioane de euro ar putea fi obținuți prin GAL „Clisura Dunării” până în 2027. Este vorba despre strategia de dezvoltare locală depusă la AFIR în ultimele zile din 2023, strategie aflată în prezent în evaluare. GAL-ul amintit reunește zece UAT-uri din zonă, dintre care Moldova Nouă este singurul oraș, iar Asociația Dunărea (AD), condusă de Corneliu Martin, este membru fondator!

Caraş-Severin, Romania







Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

REȘIȚA – După o lună plină de bucurie și atmosferă festivă, Târgul de Crăciun de la Reșița, desfășurat între 6 decembrie 2024 și 7 ianuarie 2025, a ajuns la final. Şi a adus bugetului local şi 10.000 de euro! Evenimentul a atras mii de vizitatori care s-au bucurat de decorurile de sărbătoare, mâncărurile tradiționale și activitățile dedicate întregii familii!

REȘIȚA – Prima acțiune de selecție a secției de handbal de la Mundo a avut loc zilele trecute la sala de sport a Școlii Gimnaziale „Mihai Peia” din Reșița! Tânăra antrenoare Alexandra Stubei-Gîrboni coordonează activitatea handbalistică de la Mundo, iar selecția copiilor născuți între anii 2014-2020 continuă!