Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Tinerii, proaspăt absolvenți, au fost repartizați în județ, în structurile de ordine publică din mediul urban și rural. Cei 27 sunt absolvenți ai școlilor de agenți de poliție de la Câmpina și Cluj-Napoca, din promoția 2024, și au fost încadrați la Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin!

„În primele 6 luni ei își vor desfășura activitatea sub supravegherea tutorilor profesionali, polițiști cu experiență din cadrul structurilor de ordine publică, iar în perioada următoare vor urma un program de instruire sub coordonarea colegilor de la Biroul de Pregătire Profesională, transmite IPJ. Le urăm bun venit și le dorim mult succes în cariera pe care și-au ales-o, în slujba comunității.“

Reprezentanții Poliției județului au ținut să amintească persoanelor care își doresc să îmbrace această uniformă că până pe 14 mai se pot înscrie la concursul de admitere la unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române. 1.640 de locuri sunt disponibile: 1.340 la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr“ Câmpina și 300 la Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan“ Cluj Napoca. Proba de evaluare a cunoștințelor va fi susținută în data de 15 iunie 2024.

„Vă așteptăm în echipa noastră!“, au încheiat polițiștii cărășeni.

JCS-A.M.