REȘIȚA – După două etape în care Reșița n-a luat niciun punct, echipa pregătită de Flavius Stoican s-a impus sâmbătă,…
CARANSEBEȘ – Pe terenul din Balta Sărată s-au întâlnit primele două clasate din Liga a V-a Caraș-Severin: liderul autoritar CSM Caransebeș și Starigrad Karasevo, ambele promovate deja în Liga a IV-a!
CARAȘ-SEVERIN – Planul de la Prefectură, pentru munca în Cultură! Patru teme, o propunere și recomandarea de a fi „proactivă“, transmise Direcției Județene de profil!
CARANSEBEȘ – În timp ce în recent încheiata campanie electorală toată lumea a vorbit doar de UCMH, Arsenal sau combinatul de la Oțelu Roșu, alte societăți și-au văzut de treabă. Așa au făcut cei de la Caromet Caransebeș, spre exemplu, care au prins un nou contract de modernizare a unor locomotive electrice, 17 la număr!
CARAȘ-SEVERIN – După alegeri, șeful județului a transmis un mesaj în care a mulțumit celor care l-au votat, dar a…
CARANSEBEȘ – Reales în funcția de primar pentru un al treilea mandat, Felix Borcean le transmite caransebeșenilor că nu-i va dezamăgi nici de data asta!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Cei care au fost surprinși de polițiști că au mers sau traversat aiurea pe drumurile publice din județ au încasat nu mai puțin de 566 de sancțiuni contravenționale în șase zile!
CARANSEBEȘ – Pe terenul de la Caromet, în fața câtorva zeci de spectatori, trupa lui Costachi și Neghină a revenit spectaculos după ce a fost condusă încă din minutul 3!
CARAȘ-SEVERIN – Îndrăznețul proiect inițiat de municipalitatea reșițeană, care a avut mai multe opriri în Consiliul Județean Caraș-Severin decât are gări pe traseu, a mai avut parte de o ultimă zvâcnire: pentru predarea în lucru celor de la CFR!
CARAŞ-SEVERIN – Timp de patru zile, Portugalia găzduieşte cel mai important eveniment dedicat morilor de toate felurile din lumea întreagă. La cel de-al 16-lea simpozion de mulinologie (TIMS), morile din Rudăria s-au aflat la loc de cinste, graţie Asociaţiei Acasă în Banat!
CARAȘ-SEVERIN – Spune șeful județului, vizavi de echipa care (nu prea) se ocupă de problemele existente în gestionarea deșeurilor din Banatul Montan!
REȘIȚA – Fetele de la ACS Sporting Banat au trecut miercuri, 26 septembrie, cu scorul de 6-0, de ACS Student Sport Alba Iulia, în Faza 1 a Cupei României! Pentru echipa reșițeană au înscris Anastasia Cernitu (în minutele 2, 4, 13), Denisa Burdan (8), Elena Ruvila (55) și Maria Călina (60)!
REȘIȚA – CSM Reșița va evolua în Grupa D din Cupa României și va întâlni în deplasare SCM Râmnicu Vâlcea (Liga 3) și pe teren propriu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (Superliga) și FK Miercurea Ciuc Csikszereda (Liga 2)!
CARANSEBEȘ – Pentru marfă exista și o asigurare valabilă, dar isprava a fost descoperită de oamenii legii, fiind deja reținut pentru 24 de ore. Cetățeanul bulgar, în vârstă de 36 de ani, a fost reținut, în 24 septembrie, de polițiștii din Caransebeș, după ce a încercat să însceneze furtul mărfii, valorând undeva la peste 55.000 de euro!
ADVERTORIAL. În Reșița, între Triaj și Poliție, într-un orășel mic unde timpul pare că a uitat să se grăbească, se află Artigio Panetteria – un loc unde tradiția și pasiunea pentru panificație artizanală se întâlnesc pentru a crea cele mai delicioase și autentice preparate!
REȘIȚA- Grație colaborării cu Lavina Magina, managerul Muzeului Banatului Montan din Reșița, Cristina Fău, de la Muzeul Național Brukenthal, a restaurat un tablou realizat de pictorul Tiberiu Bottlik (n. 16 octombrie 1884, Biserica Albă, Banatul Sârbesc — d. 13 octombrie 1974, Bocșa)!
REȘIȚA – Având în vedere că mandatul actualului Consiliu Local se apropie de final, primarul Reșiței, Ioan Popa, a făcut un scurt bilanț al activității acestuia!
CARANSEBEŞ – În urmă cu câțiva ani era un focar de infecție, după ce a fost închisă din lipsă de elevi. Azi e o clădire care a prins viață prin Liceul Baptist Reșița, filiala Caransebeș. Deocamdată, cu elevi de ciclu preșcolar, primar și gimnazial într-o clădire renovată aproape în totalitate, atât cu ajutorul comunității baptiste, cât și al Primăriei Caransebeș!
PĂLTINIŞ – Mai mulți reprezentanți ai Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Timișoara, Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Caraș-Severin și ai Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au descins în comuna Păltiniș pentru a investiga o posibilă fraudă la nivel local!
