CARAȘ-SEVERIN – Cred că fiecare dintre noi am regretat, de multe ori, timpul pierdut degeaba, îndeosebi cel irosit cu oameni care nu au meritat să le dăruim din timpul nostru. Doar știți că acele crâmpeie dăruite din timpul nostru cuiva reprezintă unul dintre cele mai frumoase daruri ce pot fi făcute unui om!
CARAȘ-SEVERIN – Primăria Carașova susține dezvoltarea activităților sportive dedicate copiilor și tinerilor din comună prin organizarea unor cursuri de dans sportiv chiar în localitate, în colaborare cu clubul Mystic Reșița!
REȘIȚA – Primarul Ioan Popa a venit cu noi clarificări privind stadiul marilor proiecte de infrastructură și regenerare urbană din municipiu, subliniind că unele lucrări avansează chiar peste așteptări!
REŞIŢA – O nouă incursiune artistică în universul sensibilității și al forței feminine va avea loc la Reșița. Asociația Culturală…
CARANSEBEȘ – CSM-ul a trecut de Oravița în Liga a IV-a, scor 9-0, și ține aproape de Nera Bogodinț în așteptarea duelului decisiv!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Administrația județeană va cheltui banii rămași de anul trecut în principal pentru investiții în drumuri, pe listă figurând însă și podul de la Constantin Daicoviciu!
CARAȘ-SEVERIN – Șeful ADI Intercom Deșeuri a explicat raționamentul care stă la baza felului în care volumul de gunoi ridicat din teritoriu se convertește în greutate, la predarea la Lupac!
REȘIȚA – Trei sportivi legitimați la CSM Reșița participă în această perioadă la Campionatul European de lupte, ce are loc în Bulgaria. La lupte feminine, la categoria 42 de kg, participă Andrada Dință, la categeria 46 de kg se luptă Maria Lozici, iar la băieți, Gabriel Grigoriu va concura la categoria 57 de kg!
CARAȘ-SEVERIN – Azi, toți vor ceva pentru ei, mai nimic pentru țară. Și nu greșesc deloc când spun că trăim într-o România a oamenilor mici, cu mize mici. Iar când apare câte unul care gândește pe termen lung, care vede lucrurile altfel, trebuie liniștit imediat. Care dintre cei care ne conduc mai are un țel real, o moralitate neștirbită? NICIUNUL!
REȘIȚA – Tânărul Ianis Măciucă, reprezentant al Colegiului Național „Traian Lalescu” din Reșița, a participat la faza națională a competiției de atletism – tetratlon, desfășurată la Bacău, unde a încheiat concursul pe locul 14 din 39 de sportivi din întreaga țară!
CARAȘ-SEVERIN – În județ, numărul tranzacțiilor din acest an a fost cu 22% mai mic comparativ cu aceeași perioadă a anului 2025!
REȘIȚA – CSM Reșița a încheiat sezonul cu o înfrângere, iar la finalul partidei din deplasare cu Tunari (scor 1-3), antrenorul Leontin Doană a analizat atât meciul, cât și contextul mai larg al ultimelor săptămâni din sezon!
REȘIȚA – Înfrângerea, scor 1-3, suferită de CSM Reșița pe terenul celor de la Tunari a pus punct unui sezon dezamăgitor pentru formația din Valea Domanului, iar reacțiile dure nu au întârziat să apară. Printre cele mai vehemente voci s-a numărat Marcel Gușcă, liderul Guardiei Ultra, care și-a exprimat public nemulțumirea față de modul în care echipa a gestionat finalul de campionat!
REȘIȚA – CSM Reșița a început excelent duelul de la Tunari, însă a cedat treptat inițiativa și a pierdut sâmbătă, 9 mai, cu scorul de 3-1, un meci în care diferența s-a făcut în repriza secundă!
REȘIȚA – Din sursele noastre din cadrul conducerii Artrom, știm ca uzina de la Reșița, ca de altfel întregul combinat, a fost încredințată „în singura mână care știe ce trebuie să facă mai departe”!
CARANSEBEȘ – Nu de toți aleșii locali, ce-i drept, liberalii abținându-se de la vot supărați că nu li s-a acceptat depunerea unor amendamente chiar în timpul ședinței!
CARAȘ-SEVERIN – Fermierii din Caraș-Severin mai au la dispoziție mai puțin de o lună pentru depunerea cererilor de plată în cadrul Campaniei 2026. Reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură atrag atenția că data de 5 iunie 2026 este termenul-limită pentru depunerea documentelor!
REȘIȚA – Primăria Reșița continuă lucrările de modernizare și promite să elimine toate elementele degradate care contrastează cu noua imagine a orașului!
