CARAȘ-SEVERIN – Campionatului Județean de șah clasic a avut loc zilele trecute la Sala Polivalentă din Reșița. Deși a fost…
ORAVIȚA – Săpături și străzi nerefăcute, disconfort, contracte încheiate în favoarea constructorilor, gunoaie peste tot… Peisajul nu este deloc necunoscut, afectând în această perioadă pregnant orașul Oravița, unde s-a constatat că situația este, deocamdată, fără ieșire!
REȘIȚA – Handbaliștii de la CSM Reșița au fost repartizați în Seria C a Diviziei A și vor întâlni echipele din sezonul trecut!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Sportivii de la CSM Reșița, secția de kickboxing, au participat duminică, 28 august, la Cupa „Ferdinand”, desfășurată la Oțelu Roșu! Kickboxerii antrenați de Gheorghe Cîrlea au avut, din nou, o prestație excelentă și au reușit să urce pe podiumul de premiere de cinci ori!
REȘIȚA – Pentru reșițeni e fotografie, la fel și pentru primarul Ioan Popa. Însă turcii de la Durmazlar anunță că primul tramvai destinat Reșiței e gata. Vehiculul este așteptat să ajungă în țară în luna noiembrie, urmând ca, la Timișoara, să fie supus la probe pe calea de rulare. Conform primarului Reșiței, lucrările sunt în grafic susținut, chiar un pic peste!
CARAȘ-SEVERIN – Preşedintele Consiliului Judeţean, Romeo Dunca, cere la cel mai înalt nivel ca organele de cercetare și de urmărire penală și judecătorii să-și facă treaba. În acest sens, Dunca a trimis un memoriu cu tot felul de fapte, întâmplări şi nume chiar lui Cătălin Predoiu, ministrul Justiţiei. Se aşteaptă Inspecţia Judiciară în judeţ!
REŞIŢA – La aproape o lună de la demisia lui Marius Cornici din funcţia de inspector școlar general, astăzi a fost numită prin ordin ministerial, Carina Pristavu, managerul Liceului de Artă Sabin Pautza.
REȘIȚA – Elevele Luciei Moruț de la junioare II au încheiat anul 2019 fără înfrângere în Campionatul Național. În ultimul meci din acest an, Liceul Teoretic “Traian Vuia” a trecut de ACS Băile Herculane cu scorul de 37-28 (18-14).
CARAŞ-SEVERIN – Pe lângă că se dezice total de acţiuni agresive în genul descinderilor, Fiscul îşi promovează o atitudine iertătoare, în special faţă de cei cu restanţe pe anul 2018, ale căror penalităţi şi majorări de întârziere sunt anulate.
CARAŞ-SEVERIN – Asta ne-a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, care de acum este pe placul a milioane de pensionari.
REŞIŢA – „Da, am făcut denunţul atunci când m-am simţit folosit, când am văzut că bătaia lor de joc nu are limită“, ne-a declarat Romeo Dunca.
Simplu şi incitant. Grupează câte trei bilele de aceeaşi culoare şi câştigă puncte.


