CARANSEBEŞ – Este păţania unui oltean prins la furat dintr-un apartament din Caransebeş. Din fericire pentru el, săritura n-a fost…
VEST – Studiul de prefezabilitate pentru obiectivul de investiții „Reabilitare/Modernizare infrastructură feroviară Reșița Nord – Timișoara Nord cu extensie Voiteg – Stamora Moravița Frontieră” a fost aprobat, joi, de către Consiliul Local Timișoara în cadrul unei ședințe ce a avut loc online!
REȘIȚA – CSM Reșița a câștigat sâmbătă, 23 iulie, cu scorul de 4-0, împotriva nou-promovatei Retezatul Hațeg, în primul amical din perioada de pregătire! Pentru rosso-neri au marcat Curescu, Drăghiceanu, Avramovici și Aboubacar!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
BERZASCA – Acesta este avertismentul jandarmilor de la Gruparea Mobilă Timişoara care vor supraveghea, alături de celelalte forţe de ordine, festivalul de la Berzasca, din perioada 15-17 iulie!
REȘIȚA – Luptătorii reșițeni vor participa la Campionatul European U15, competiție ce se va desfășura în perioada 16-19 iulie, la Zagreb, în Croația! Reșița va fi reprezentată de doi sportivi la acest campionat!
CARANSEBEȘ – Primarul Felix Borcean a mulțumit consilierilor locali, inclusiv celor liberali, pentru că au dat undă verde demarării investiției la „Fântâna lui Oprea”!
REȘIȚA – Accident grav în această seară pe podul de la Nera! O mașină a ajuns în Bârzava, după ce a rupt parapetul de pe pod, cel mai probabil din cauza vitezei, și s-a prăbușit în gol de la o înălțime de peste 10 metri. La fața locului au ajuns imediat echipaje de Poliție și Ambulanță, dar și de la firma de tractări care încearcă să scoată mașina din apă. Șoferul și încă un pasager din mașină au avut zile, fiind transportați la Spitalul Județean de Urgență Reșița!
CARAŞ-SEVERIN – Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, va propune astăzi prefectul de Caraş-Severin. În cadrul şedinţei de vineri, 6 decembrie, Guvernul României va numi mai mulți reprezentanţi în judeţele unde sunt sau vor fi vacante funcţiile de prefect si subprefect.
REŞIŢA – La aproape o lună de la demisia lui Marius Cornici din funcţia de inspector școlar general, astăzi a fost numită prin ordin ministerial, Carina Pristavu, managerul Liceului de Artă Sabin Pautza.
REȘIȚA – Elevele Luciei Moruț de la junioare II au încheiat anul 2019 fără înfrângere în Campionatul Național. În ultimul meci din acest an, Liceul Teoretic “Traian Vuia” a trecut de ACS Băile Herculane cu scorul de 37-28 (18-14).
CARAŞ-SEVERIN – Pe lângă că se dezice total de acţiuni agresive în genul descinderilor, Fiscul îşi promovează o atitudine iertătoare, în special faţă de cei cu restanţe pe anul 2018, ale căror penalităţi şi majorări de întârziere sunt anulate.
CARAŞ-SEVERIN – Asta ne-a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, care de acum este pe placul a milioane de pensionari.
REŞIŢA – „Da, am făcut denunţul atunci când m-am simţit folosit, când am văzut că bătaia lor de joc nu are limită“, ne-a declarat Romeo Dunca.
Simplu şi incitant. Grupează câte trei bilele de aceeaşi culoare şi câştigă puncte.
