CARANSEBEȘ – De miercuri, trei cabinete private din Policlinica Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș – Chirurgie, Oftalmologie și ORL -,…
BOCȘA – Fotbalista originară din Bocșa a reușit o nouă performanță notabilă și a promovat cu echipe Apulia Trani în Serie B din Italia. Laura Rus a contribuit în mare măsură la atingerea obiectivului echipei sale prin numărul de goluri marcate și prin pasele decisive oferite!
REȘIȚA – Romeo Dunca intenționează să demită actualul manager al Spitalului Județean de Urgență Reșița (SJUR)! Pentru asta, va studia procedura legală, iar demiterea va fi pe considerentul obligațiilor din contract!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Caransebeșeanul „adoptat” de Dinamo București s-a clasat doar pe treapta a treia a podiumului la Campionatele Naționale de la Cluj Napoca, după ce anul trecut cucerea titlul național la seniori!
REȘIȚA – În șase-opt luni, Primăria Reșița va face prima emisiune de obligațiuni. Astfel își va cofinanța proiectele. Până acum primăria s-a bazat pe bănci sau fonduri naționale ori europene deși primării precum Timișoara, București, Alba Iulia, Târgu Mureș sau Predeal folosesc de mulți ani emisiunile de obligațiuni!
CARAŞ-SEVERIN – Reabilitarea şcolii primare, o parcare nouă cu 98 de locuri şi amenajarea unei porţiuni din strada Castanilor sunt investiţiile care se vor realiza cu fonduri europene în oraşul de pe Cerna!
REȘIȚA – Reșițeanca Alina Vuc a fost învinsă, în finala categoriei 50 kg, de americanca Sarah Hildebrandt, la turneului de lupte Ranking Series „Matteo Pellicone”, de la Roma.
REŞIŢA – Primarul Reşiţei a ţinut să le mulţumească celor din spatele SuperTeach, iniţiativă care marşează pe schimbarea de mentalităţi în Educaţie, care va veni şi la Reşiţa, din dorinţa de a-i ajuta pe dascăli să-şi privească altfel elevii.
REŞIŢA – Deşi a împlinit frumoasa vârstă în toamna anului trecut, în data de 30 septembrie 2019, publicistul reşiţean a fost omagiat cu prilejul lansării celui de-al 21-lea volum.
REȘIȚA – Fotbaliștii de la CSM Reșița trag tare în cantonamentul de la Vatra Dornei. Dorinel Munteanu este mulțumit de condițiile de pregătire, dar și de jucători, care efectuează zilnic câte două antrenamente. De asemenea, în această perioadă, rosso-nerii vor să se mai întărească cu alți doi fotbaliști.
CARAȘ-SEVERIN – Șeful Postului de Jandarmi Montan Văliug, plutonierul adjutant Iosif Adalbert Krepela, a cucerit azi, 18 ianuarie 2020, Vârful Aconcagua (6.962 de metri), unul din cele mai importante șapte vârfuri ale lumii!
REȘIȚA – Polițiștii reșițeni ne spun că astăzi, 18 ianuarie, au dispus măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore și au introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului un bărbat de 31 de ani, din municipiu, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și amenințare.
REŞIŢA – Absenţa ghizilor în turism este, pe lângă serviciile defectuoase şi infrastructura la pământ, una din cauzele pentru care nu avem nici turism organizat. Asociaţia Dunărea Moldova Nouă încearcă să-i formeze.
CARANSEBEȘ – Pompierii au avut de lucru vineri seara cu un tir care a luat foc pe DN6, pe varianta de ocolire a Caransebeșului!
REŞIŢA – Poştaşii au finalizat, cu trei zile înainte de termenul comunicat oficial, distribuirea drepturilor băneşti către cei 67.011 pensionari din Caraş-Severin!
CARAŞ-SEVERIN – În 9 ianuarie, la primele ore ale dimineţii, o tragedie a fost descoperită pe strada Cireşului din Reşiţa. Pompierii şi cei de la Ambulanţă găseau două persoane fără suflare: o mamă de 55 de ani şi fiul acesteia, de 36!





