Caraş-Severin, Romania

OŢELU ROŞU – Însă, în demersurile ei de a face bine, Simona Tomici i-a atras atât pe soţul, cât şi pe băiatul ei!

Este asistent principal la Camera de Gardă a Spitalului Orășenesc Oțelu-Roșu și are calificare în profesia de psiholog. Este liderul Sindicatului Sanitas din Spitalul Orășenesc Oțelu-Roșu. Dar mai presus de orice, este un om care a decis să-și dedice o parte din viață celor cu care soarta a fost mai puţin blândă.

Din dragoste de oameni, a decis să participe, ca voluntar medical, în proiecte de ajutorare a familiilor din zone defavorizate, lipsite de mijloace materiale și de educație. Iar drumurile au dus-o nu numai în satele sărace din România, dar și pe un alt continent, într-un proiect umanitar din Africa, Uganda.

„Lucram 14 ore pe zi, dar nu eram niciodată obosită. Am acordat asistență medicală, dar în același timp, împreună cu toată echipa de voluntari, am colectat donații, am construit o școală, am adus în sat pompe de apă, căci până atunci localnicii foloseau doar apa colectată în urma ploilor. Am reușit să cumpărăm paturi pentru toți sătenii – la început nici nu știau ce este un pat și la ce folosește! Am început un proiect în care toți cei din sat, dar în principal copiii, primesc săptămânal o masă caldă. Voluntariatul îmi dă o extraordinară stare de bine; simt o mare bucurie când pot dărui și cineva este fericit datorită mie. Sunt bucuroasă că mi s-au alăturat în acest demers și soțul, și băiatul meu de 17 ani. Voi continua să fac acest lucru și îi indemn pe toți cei care pot, să dăruiască și celor care nu au!”, se destăinuie Simona Tomici.

Simona Tomici poate fi votată până vineri, 24 ianuarie, la ora 24, drept cel mai activ membru de sindicat SANITAS, distincție care va fi acordată în cadrul primei ediții a Galei Sanitas, care va avea loc pe data de 1 februarie.

JCS-Nina Curiţa

1 Comment

  1. Frumos. Respect d-nei Simona. E frumos să dăruiești. Cu toții putem face asta. Sigur găsim și timp, și resurse ca să dăruim.

Adaugă comentariu