CARAŞ-SEVERIN – AP este indicele de alertă procentuală prin care e prezentată intensitatea epidemiei într-un tablou sintetic, realizat pe judeţe,…
REȘIȚA – Deși de zece ani s-a stabilit în Olanda, Cenaclul „Semenicul” a rămas în sufletul Mihaelei Voinescu. Membru activ în anii adolescenței, a rămas aproape de poeții reșițeni pe care face tot posibilul să-i revadă de fiecare dată când revine acasă!
CARAȘ-SEVERIN – Aplicația informatică menită să reducă jafurile din păduri începe să dea roade, după cum ne arată acțiunile polițiștilor cărășeni. Potrivit lor, 44 de metri cubi de lemn au fost confiscați, într-un dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de fals informatic, fiind aplicată și o amendă contravențională de 10.000 de lei!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAŞ-SEVERIN – Aproape 150 de metri cubi de material lemnos confiscați și sancțiuni contravenționale în valoare de 38.000 de lei aplicate! E bilanțul din ultimele două săptămâni al acțiunilor pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul circulației, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos. Ca aproape de fiecare dată, polițiștii nu au făcut publice firmele și localitatea unde acestea își desfășoară activitatea!
REȘIȚA – CSM Reșița va juca sâmbătă, 5 noiembrie, de la ora 14, pe teren propriu, cu CS Gloria Lunca-Teuz Cermei, în etapa a XI-a a Ligii 3, Seria a VIII-a!
CARANSEBEȘ – Culturistul caransebeșean a reușit să obțină un rezultat de excepție! Dorian Armaș a fost foarte aproape de o medalie, clasându-se pe locul IV la Campionatul Mondial de culturism din Santa Susanna (Spania), la categoria Men Games Classic Bodybuilding 40-44 de ani!
CARAŞ-SEVERIN – În urmă cu câteva minute, Marcel Vela a venit în Caraş-Severin pentru a merge în zonele inundate din judeţ!
CARAŞ-SEVERIN – Deocamdată nu s-a făcut un bilanţ al pagubelor însă, în doar 24 de ore, ploile de cod roşu care au afectat peste 30 de localităţi din judeţ, au generat implicare, nu doar din partea autorităţilor, ci şi din partea voluntarilor!
OŢELU ROŞU – 21 de cărăşeni din Oţelu Roşu, nouă adulţi şi 12 copii, din patru locuinţe, au reuşit să se refugieze în două dintre acestea, rămânând izolaţi din cauza inundaţiilor. Operaţiunea de salvare a fost, însă, o provocare!
REȘIȚA – CSM Reșița se va reuni pe data de 1 iulie, la stadionul „Mircea Chivu” din Reșița. Inițial, fotbaliștii rosso-neri trebuiau să revină la pregătire în data de 22 iunie, dar reuniunea a fost reprogramată pentru prima zi a lunii viitoare!
REŞIŢA – Plăţile au fost virate de către Casa de Asigurări de Sănătate abia joi, întârzierile fiind cauzate de modificările legislative ce impun verificări la sânge a cheltuielilor spitalelor!
REȘIȚA – Cel mai recent transfer realizat de rosso-neri este cel al lui Vlad Chera. Acesta a fost apreciat de Alexandru Pelici la Ripensia și iată astfel că jucătorul care a început fotbalul la Reșița va colabora din nou cu antrenorul timișorean chiar în Valea Domanului!
ADVERTORIAL. Primul ales local care se pare că va trece la Partidul Ecologist Român este primarul comunei Berzasca, discuţiile în acest sens fiind deja purtate!
CARANSEBEȘ – Pe Calea Severinului apa a intrat în casele oamenilor, iar pasarela de peste Timiș, dn Parcul Teiuș, este aproape de a fi luată de ape. Și Sebeșul a ieșit din matcă în zona Pieței Agroalimentare, iar Potocul a produs mari probleme, mai ales în zona Centrului pentru Vârstnici și a celui pentru persoanele fără adăpost, dar și în zona străzii Potocului!
CARAŞ-SEVERIN – În cursul zilei de joi, şeful judeţului a vizitat mai multe zone din Caraş-Severin, afectate de inundaţii!
OŢELU ROŞU – Este vorba de cartierul Cireşa din oraşul de pe Valea Bistrei, unde apa a atins cote inimaginabile, iar 20 de persoane, dintre care 12 copii şi 8 adulţi, au rămas izolate!
