ORAVIŢA – Un tânăr de 18 ani din Oraviţa a vrut să termine cu viaţa duminică, 16 februarie 2020. Numai…
REȘIȚA – Festivalul Național de babybaschet pentru copii născuți în anul 2012 și mai mici s-a desfășurat recent la Costinești!
CARAȘOVA – În… rate. Este trista poveste a unui crașovean de 45 de ani, care a sunat la Poliție pentru a se plânge despre cum a fost păcălit și lăsat fără 3.200 de lei!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Accidentul s-a produs în această seară, în zona centrală, pe strada Tribunalului, în apropiere de internatul de la Lemn!
REȘIȚA – Mă uit în jurul meu și pot număra pe degete oamenii cu care mai am încredere să vorbesc, cu care mai simt nevoia să vorbesc lucruri serioase. Nici cu toți orice, pentru că azi nici celui mai bun prieten nu îi mai poți spune un adevăr dur pentru că se schimbă totul!
CARAŞ-SEVERIN – În plin sezon turistic, unităţile spitaliceşti din judeţ dispun de ser antiviperin, este anunţul făcut recent de Direcţia de Sănătate Publică!
VALEAPAI – Locuitorii din zonă care au reclamat starea deplorabilă a drumului Ramna-Valeapai, spunând că e din nou plin de gropi şi după lucrările efectuate, ar trebui să aibă doar puţină răbdare, fiindcă drumul se va moderniza!
ANINA – Anina are buget pentru investiţii, dar stă cu străzile sparte… Războiul între Primăria Anina şi AquaCaraş continuă în curţile de judecată, în timp ce locuitorii oraşului trag mai departe ponoasele.
CARAŞ-SEVERIN – Alţi 82 au fost însă prinşi în situaţii de ilegalitate, de-a lungul anului trecut, fiind aplicate sancţiuni contravenţionale, în cadrul cărora amenzile totalizează 103.450 de lei!
VALEAPAI – Locuitorii din zonă au tras un nou semnal de alarmă săptămâna aceasta, postând pe pagina de socializare a localităţii un filmuleţ în care, într-adevăr, se vede clar că DJ 585 Ramna – Valeapai s-a transformat în ceea ce a fost înainte de aşa-zisa „reabilitare“!
ORAVIŢA – Totul se întâmplă la Oraviţa, unde un director de şcoală este arătat cu degetul pentru astfel de fapte, după ce incidentele care trenează de mai multe luni au escaladat joi, 13 februarie. Sau cel puţin asta spun profesorii şi elevii unităţii de învăţământ!
CARAŞ-SEVERIN – Vorbim de mai mulți cetățeni arabi care, în ultimele 24 de ore, au intrat ilegal în România, pe la frontiera cărășeană!
ANINA – Imobilul, în care nu mai locuia nimeni de ani de zile, s-a prăbuşit în centrul cartierului Steierdorf. Clădirea, catalogată ca fiind istorică, adăpostea cândva sediul Administraţiei Miniere Steierdorf, însă fiind clădire veche, rezistenţa a fost şubredă!
CARAŞ-SEVERIN – Asistentul medical care a fost suspect de coronavirus, internat la Timișoara, ar putea fi externat vineri, potrivit medicilor timişoreni!
CARAŞ-SEVERIN – Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a semnat azi, 13 februarie, ordinul de numire în funcţia de manager al Serviciului Judeţean de Ambulanţă a medicului Daniela Popescu, pe o perioadă de şase luni.
EZERIŞ – Un autoturism a ieşit de pe partea carosabilă a drumului, căzând într-o râpă, la o diferenţă de nivel de 10 metri de drum. Incidentul s-a produs în această dimineaţă, în comuna Ezeriș!





