Caraş-Severin, Romania
Caraş-Severin, Romania







Advertorial

Ştirile judeţului Caraş-Severin

MOLDOVA NOUĂ – Administrația locală estima că investitorii turci vor mai avea de lucru încă doi ani pentru hârtii și infrastructură, după alți doi ani și jumătate de muncă intensă pentru obținerea noii licențe pe 20 de ani. Și vor exploata de două ori și jumătate mai mult decât s-a exploatat în vremurile bune, dinainte de `89, iar orașul din Clisură va fi principalul beneficiar al redevenței!

CARAȘ-SEVERIN – Voluntarii Asociației “Acasă în Banat” s-au mobilizat în Săptămâna Mare pentru a aduce bucurie unor familii aflate în situații vulnerabile, din județele Caraș-Severin și Timiș. Astfel, în doar câteva zile, au reușit să achiziționeze, să împartă în pachete și să distribuie aproximativ 4 tone de alimente și produse de igienă!