Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Asta este, dealtfel, soluția de criză adoptată de majoritatea trupelor de teatru din țară și nu numai, iar personalul auxiliar face ordine în decoruri!

Managerul Teatrului de Vest Reșița, Florin Gabriel Ionescu, regretă că nu a anticipat mai demult cât de importante sunt înregistrările video ale spectacolelor, fiindcă acum, în perioada stării de urgență, cele mai multe teatre prezintă asemenea vizionări și chiar recurg la premiere online. Se felicită că, totuși, producțiile cele mai recente au fost filmate integral, acestea fiind difuzate programat pe Youtube și pe pagina oficială de Facebook a instituției, în zilele și orele anunțate în timp util. Am încercat să respectăm programul teatrului, cum era publicul învăţat, adică vineri de la ora 19.00 şi duminică de la ora 11.00, a precizat Ionescu. Din păcate, nu am avut prea multe spectacole înregistrate, dar ultimele producţii, ultimele premiere filmate integral le-am dat online şi le rulăm”.

Deși multe evenimente programate în această stagiune au fost date peste cap, nu s-a renunțat la spectacolul la care actorii au început deja lucrul, înainte de instituirea stării de urgență: Dat fiind faptul că ne-a prins starea de urgenţă când eram la începutul repetiţiilor la <<O noapte furtunoasă>>, a lui Caragiale, cu un regizor de la Cluj, Emanuel Petran, și cu aproape toţi actorii teatrului, ne-am întrerupt, evident, din repetiţii. Singura opţiune care ne-a mai rămas a fost să facem repetiţii online. Deci, actorii repetă online împreună cu regizorul, au un grup pe platforma Zoom, unde se întâlnesc zilnic. Decorurile au fost întrerupte o perioadă, am reluat această activitate respectând, evident, regulile, adică nu mai mult de doi angajaţi, cu echipamente specifice, deci se lucrează prin rotaţie. Costumele, la fel, am ajuns într-o fază destul de avansată, suntem la probe, actorii sunt, câte unul, programaţi în săptămâna de după Paşti. Ideea este că în momentul în care se termină criza, în două săptămâni să putem da această premieră. Eu sper să fie lăsaţi oamenii să vină la teatru după criză, la două săptămâni după ce se termină starea de urgenţă, dacă nu, o să ne adaptăm vremurilor care vor veni”.

Perioada de criză a fost folosită și pentru alte activități: ”Am profitat, de asemenea, de criză, a mai spus managerul Teatrului de Vest, astfel încât maşiniştii noştri au reuşit să reordoneze decorurile în spaţiul pe care-l avem de la TMK. Le mulţumim cu acest prilej că ne oferă gratuit acest spaţiu, acolo s-au făcut tot felul de amenajări. Chiar vrem anul viitor să amenajăm puţin acest spaţiu fiindcă, deocamdată, e destul de impropriu, sunt probleme cu ploaia. Nu e al nostru, dar îl avem în folosinţă şi sper să ajungem la o înţelegere cu TMK să ni-l mai lase câţiva ani. Cei de la TMK ne ajută şi în alt spaţiu, unde avem decoruri, pe cele mai vechi le-am dat la o parte şi cele pe care le folosim le-am organizat mai bine în acel depozit al Teatrului de la TMK”.

Dacă adăugăm și faptul că atelierul de croitorie al teatrului produce aproximativ 250 de măști pe săptămână, putem afirma că pentru Teatrul de Vest ”statul acasă” înseamnă continuarea activității printr-o reorganizare și adaptare a stilului de lucru.

Vineri, 24 aprilie 2020, de la ora 19.00, pe Youtube și pe pagina de Facebook a Teatrului de Vest se poate viziona gratuit spectacolul ”Contrabasul” de Patrick Suskind, avându-l protagonist pe Florin Gabriel Ionescu. De asemenea, duminică, 26 aprilie 2020, de la ora 11.00, copiii sunt invitați să vizioneze ”Năzdrăvăniile lui Nică” după Ion Creangă.

JCS-Alexandra Gorghiu