REȘIȚA – La inițiativa personalului medical din Unitatea de Primiri Urgențe SMURD Reșița, a fost inițiată o campanie de strângere…
REȘIȚA – Antrenorul CSM Reșița, Călin Cheregi, a anunțat programul pe care echipa îl va avea în perioada următoare! Cheregi va fi ajutat de secunzii Ștefan Bărboianu și Ovidiu Popescu, iar în zilele următoare rosso-nerii vor mai coopta în staff încă un antrenor!
CARAŞ-SEVERIN – Aceasta este precizarea făcută de specialiştii de la Apele Române Banat ca urmare a unor imagini apărute pe reţelele de socializare!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – Deși Sorin Grindeanu spunea recent că Felix Borcean, ca lider „de facto” al PSD Caransebeș, are mână liberă în a-și creiona echipa, în momentul de față „interimarul” Luca Mălăiescu e cel care trage sforile și face legea în ce privește organele de conducere ale organizației!
CARAȘ-SEVERIN – Prefectul și reprezentanții companiei au aruncat împreună un ochi pe gradul de umplere a lacurilor, îngrijorați de impactul major al condițiilor meteo din ultima perioadă, și au vorbit despre producția de energie și investițiile inclusiv în întreținere!
BĂUȚAR – Lucrările aflate în prezent în execuție vizează pietruirea și asfaltarea a aproximativ 18 km de drumuri, grație unui proiect în valoare de 5 milioane de lei, finanțat prin PNDL 2!
CARAŞ-SEVERIN – Chiar dacă mormanele de geluri de duş dau pe dinafară în rafturile supermarketurilor din Reşiţa, lumea preferă… spirtul. Mult căutatele Mona şi Ana pentru Corona sunt dispărute demult, iar magazinele din Reşiţa nu mai au alcool sanitar de niciun fel!
REȘIȚA – Având în vedere pericolul epidemiologic pe care-l reprezintă COVID-19 și luând în considerare deciziile luate în ultimele zile de către Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, Federația Română de Fotbal a decis să suspende toate competițiile până la data de 31 martie 2020. Drept urmare, partida dintre CSM Reșița și CS Concordia Chiajna, de sâmbătă, 14 martie, va fi suspendată!
REŞIŢA – Aceştia sunt colegii bărbatului care lucrează la retailerul din Reşiţa, contacţi de familie sau provenind în urma unor activităţi sportive!
GRĂDINARI – Poliţiştii au oprit, la frontiera cu Serbia, opt indieni, ajutați să intre ilegal în România chiar de doi cetățeni români!
REŞIŢA – Având în vedere hotărârile Comitetului Județean de Urgență Caraș-Severin referitoare la măsurile și acțiunile ce se întreprind pentru preîntâmpinarea infecțiilor cu coronavirus și ținând cont de solicitările mai multor instituții cu atribuții în acest sens, preşedintele Silviu Hurduzeu a propus o rectificare a bugetului Consiliului Judeţean Caraş-Severin cu suma de 387.000 lei, la partea de venituri, dar şi la partea de cheltuieli.
REŞIŢA – Şcolile şi spaţiile de joacă din Reşiţa vor fi protejate de şoferii indisciplinaţi, care nu reduc viteza în zonele frecventate de copii!
REŞIŢA – Potrivit unui comunicat primit de la Primăria Reşiţa, plata taxelor pentru parcări pentru acest an se poate efectua doar până la data de 31 martie după următorul program: luni-miercuri între orele 8:00-14:30, marţi-joi între orele 8:00-15:30 şi vineri între 8:00-12:00!
REŞIŢA – Gheaţa a fost spartă! Prima familie din Mociur a primit deja aprobarea consilierilor reşiţeni, întruniţi zilele trecute în şedinţă extraordinară, de a se muta într-o locuinţă din fondul de stat, situată în Govândari, pe str. Calea Caransebeşului!
CARAŞ-SEVERIN – Dacă marţi se anunţa că jandarmii au luat în mâini pâinea şi cuţitul la Tribunalul Caraş-Severin şi Judecătoria Reşiţa – ei fiind cei mai în măsură să permită sau nu accesul liber la justiţie şi să stabilească dacă cineva e prea virusat ca să bântuie pe holurile instanţelor – miercuri s-a hotărât ca justiţia să se facă în luna păcălelilor!
REŞIŢA – De asta ne-a asigurat Cristi Bobar, preşedintele Clubului Sportiv Muncitoresc Reşiţa, vorbind despre meciul de sâmbătă. Competiţia nu va fi însă derulată cu porţile închise, fără spectatori!





