Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Aceştia sunt colegii bărbatului care lucrează la retailerul din Reşiţa, contacţi de familie sau provenind în urma unor activităţi sportive!

Cei care au fost în legătură cu bărbatul de 27 de ani, confirmat cu noul coronavirus, care este sub tratament la Timişoara, se află în acest moment în regim de autoizolare la domiciliu. Cu toţii aşteaptă ca în cursul zilei de astăzi să li se recolteze probe, acestea urmând să fie trimise la Spitalul de Boli Infecţioase “Victor Babeş” din Timişoara.

Pe de altă parte, soţia tânărului cu COVID-19 e nedumerită de modul în care au acţionat autorităţile în cazul soţului ei. Ea s-ar fi aşteptat să i se recolteze şi ei probe în aceeaşi seară cu cele ale soţului, considerând că este principala sursă. Temătoare pentru viaţa pruncului pe care-l poartă în pântec, soţia bolnavului cu coronavirus ne-a povestit că nici soţului nu i s-au recoltat alte probe, rezultatul pozitiv fiind tot de la probele iniţiale, care ieşiseră neconcludente: „Nu era normal ca DSP-ul să-mi facă şi mie analizele în seara în care s-a depistat că este pozitiv? În seara aceea mi-au spus că a doua zi dimineaţa o să vină DSP-ul să-mi ia probe ca să le trimită cât mai repede şi să vină rezultatul în aceeaşi zi. Deci asta trebuia să se întâmple miercuri. Ei nu au venit. În momentul în care eu am sunat şi am întrebat, fiindcă aşa cum a zis şi soţul, sunt gravidă şi mi-e teamă, mi-au zis că nu sunt încă pregătiţi şi organizaţi şi că o să vină în cursul zilei, deci tot miercuri. Au venit pe la ora 15.00, au luat probe şi m-au sunat astăzi să-mi spună că li s-a stricat aparatul şi că o să trebuiască să vină din nou să-mi ia probe şi să mai aştept încă o zi. Dar soţului meu de ce nu i s-au luat din nou probe şi s-au prelucrat aceleaşi probe? La UPU, soţul meu a fost izolat într-o cameră fără grup sanitar, fără nimic. Acum e mai bine, dar încă se teme pentru mine şi pentru copil. Nu ia cine ştie ce tratament, ceva cu „K“, atât, dar măcar se simte mai bine“.

Precizăm că DSP Caraş-Severin doar recoltează probele şi le trimite la Timişoara în vederea testării, ceea ce femeia nu a mai amintit, însă din declaraţia ei se subînţelege că a spus clar că cei de la Reşiţa trebuiau să-i ia probe „ca să le trimită cât mai repede şi să vină rezultatul în aceeaşi zi“.

Potrivit raportării de la ora 9.00, Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin comunică un număr total de 147 de persoane care se află în autoizolare la domiciliu, cele mai multe, 38, fiind la Reşiţa, 67 ieşite din izolare şi 35 plasate în carantină. Se aşteaptă rezultatele femeii de 60 de ani cu suspiciune, dar şi cele ale soţiei bărbatului de 27 de ani, confirmat cu coronavirus, în condiţiile în care aceasta tocmai ne-a povestit că ei i s-a spus să aştepte să i se vor recolta probe din nou, în cursul zilei de astăzi. No comment.

JCS-Alexandra Gorghiu