Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – De asta ne-a asigurat Cristi Bobar, preşedintele Clubului Sportiv Muncitoresc Reşiţa, vorbind despre meciul de sâmbătă. Competiţia nu va fi însă derulată cu porţile închise, fără spectatori!

„Avem voie maxim 200 de persoane pe stadion, cu întreaga delegaţie a celor de la Chiajna, cu a noastră. Deci practic vor fi o sută de bilete care vor fi împărţite galeriei, sunt prioritari la acest meci cei care au fost după noi în toate deplasările. Asta este până în momentul de faţă, vom vedea ce urmează în perioada următoare, până la meci”, a încheiat Cristi Bobar, în cadrul unei conferinţe de presă.

Cei care vor avea acces pe stadion la ora începerii partidei vor fi: jucătorii ambelor echipe, staff-ul tehnic al ambelor echipe, angajații stadionului, brigada de arbitri, observatorii și serviciile medicale, copiii de mingi, presa, forțele de pază și ordine, pompierii. De asemenea, conducerea clubului aduce la cunoștiință faptul că suporterii care vor fi prezenți la stadion și-au asumat păstrarea distanței de minim 1 metru.

JCS-Ștefan Moraru

FOTO: Miruna Mihancea

Adaugă comentariu