CARAŞ-SEVERIN – Perioada grea pe care o traversăm ne îndeamnă la responsabilitate şi, în pofida distanţării sociale, unitatea rămâne factorul…
REȘIȚA – Primul din cele 13 tramvaie ce vor sosi la Reșița este aproape finalizat, așa cum puteți vedea în fotografiile postate pe primarul Popa în această seară!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARANSEBEȘ – În opinia fostului șef de gară, la atât se ridica despăgubirile pentru perioada când nu s-a putut folosi de stadionul CFR. Anunțul a fost făcut chiar de primarul Felix Borcean, după o întâlnire pe care a avut-o în această săptămână cu Alexandru Silvășan!
REȘIȚA – Prima rundă a Diviziei B, Seria I, a Campionatului Național de șah pe echipe masculine a avut loc la finalul săptămânii trecute!
MOLDOVA NOUĂ – Cele trei imobile din Clisură vor beneficia de cofinanțare de 50% din partea bugetului de stat, după cum a stabilit Guvernul în ședința de miercuri, 24 august!
REŞIŢA – Propuneri există, spune şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean, Carina Pristavu, însă nu s-a luat încă o decizie pentru ca şi cei aproximativ 2000 elevi cărășeni fără device-uri să-şi procure materialele şcolare!
CARANSEBEȘ – Conducerea municipalității a fost interpelată astăzi, la finalul ședinței legislativului local, de consilierul Valentin Dascălu cu privire la lucrările de modernizare a străzilor, care pot fi demarate odată cu apariția vremii mai calde!
REŞIŢA – Banii vor asigura cofinanţarea necesară pentru a duce la bun sfârşit toate proiectele de investiţii ale urbei!
REȘIȚA – În România nu se mai joacă fotbal din 12 martie, din cauza pandemiei de coronavirus, însă există speranţe că totul se va relua treptat după expirarea stării de urgenţă. Dorinel Munteanu, care antrenează divizionara secundă CSM Reşiţa, este convins că activitatea se poate relua chiar mai devreme decât este prevăzut!
CARAȘ-SEVERIN – Titlul în campionatul de fotbal feminin din Belgia a fost acordat echipei RSC Anderlecht, după ce Federația a încheiat definitiv sezonul. Astfel, bocșeanca Laura Rus și-a trecut în palmares primul titlul cu formația belgiană. Fotbalista româncă trebuia să joace și finala Cupei, dar aceasta nu a mai avut loc din cauza pandemiei!
REŞIŢA – În acest fel, ar fi expropriate şi rase garajele din Microraionul I al cartierului reşiţean Govândari, făcându-se astfel loc unei bretele de legătură, mai multor drumuri de acces, parcări şi spaţii verzi!
BOCŞA – Autorii, trei tineri cu vârsta cuprinsă între 18 şi 22 de ani, au fost reţinuţi marţi, 28 aprilie, de poliţiştii bocşeni, după o ispravă petrecută cu o seară înainte. Cei trei sunt bănuiţi că într-o scară de bloc, la Bocşa, au atacat un bărbat de 64 de ani, pe care l-au lăsat fără portofelul pe care-l avea în buzunar, în care omul avea 110 lei!
REŞIŢA – La începutul lunii mai, la SJU Reşiţa va ajunge încă un echipament de testare Real Time PCR, de această dată de la Comunitatea Europeană!
BOCȘA – Autoturismul condus de un bărbat de 32 de ani din Bocșa, care circula pe strada Sadovei din oraș, a fost tras pe dreapta ieri, în jurul orei 18.10, prilej cu care oamenii legii au putut constata că, la testarea preliminară cu aparatul Drager Drugtest, rezultatul a fost unul pozitiv!
BERZASCA – Este povestea unei ferme din Berzasca, ajunsă în centrul unui dosar penal pentru furt calificat. Autorii, două persoane din județul Timiș, au fost arestați astăzi, pentru o perioadă de 30 de zile, după ce ieri, 26 aprilie, au fost prinși la scurt timp după comiterea faptei, fiind acuzați că au sustras o cutie de valori din ograda fermei!
