CARAȘ-SEVERIN – Tribunalul Caraș-Severin i-a pus în libertate pe trei din cei cinci arestați în dosarul permiselor de port-armă. Este…
CARAȘ-SEVERIN – Sau nu te-ai născut unde-ai ieșit la lumina zilei, ci unde avea maică-ta domiciliul pe atunci. Am putea râde citind asta, însă cam așa stau lucrurile conform noilor explicații date de Institutul Național de Statistică (INS) privind completarea chestionarului pentru autorecenzare!
REȘIȚA – ACS Progresul Ezeriș a terminat la egalitate sâmbătă, 30 aprilie, scor 0-0, partida de acasă cu CS Armata Aurul Brad, din etapa a V-a a play-out-ului Ligii 3, Seria a VII-a!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Semnul începerii lucrărilor la proiectul tramvai – dincolo de studii, hârtii și discuții – este dat de operatorul municipal Transport Urban Reșița, printr-un anunț legat de relocarea casieriei!
CARANSEBEȘ – Mii de credincioși s-au adunat noaptea trecută în fața catedralei episcopale și la bisericile din municipiu pentru a participa la slujba de Înviere!
Să ne amintim că Învierea lui Iisus Hristos, cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, înseamnă Lumină şi Credinţă.
CARAȘ-SEVERIN – După ce l-a adus pe Răzvan Costachi, Progresul Ezeriș a mai realizat un transfer. L-a achiziționat pe căpitanul echipei Voința Lupac, Sorin Străin, un alt jucător experimentat.
REȘIȚA – Zilele trecute a avut loc la Sala Polivalentă din Reșița un turneu de tenis de câmp rezervat seniorilor. 28 de concurenți din Reșița și din orașul Ada (Serbia) s-au întrecut la acest concurs amical.
REȘIȚA – Miercuri dimineaţă, după tăierea… specială care a vizat mai ales pensiile magistraţilor, la Tribunalul Caraş-Severin angajații protestau pe hol. Afară era frig. Ploua…
CARAŞ-SEVERIN – Spune la Reşiţa un judecător membru al Consiliului Superior al Magistraturii, revoltat de atitudinea unor oameni din sistem care aduc deservicii prin minciună.
REȘIȚA – În prezenţa subsecretarului de stat Dan Stan, Adriana Sărăor şi Anton Paulescu au depus jurământul de învestire în funcţia de subprefect. De asemenea, cu mulţumirile de rigoare, Florenţa Albu a fost eliberată din funcţia de prefect!
REŞIŢA – Chiar dacă a trecut deja Revelionul, şi sărbătorile pe rit vechi, şi Anul Nou chinezesc, doi timişeni s-au arătat tentaţi de o anumită marcă de şampanie vândută de un supermarket din cartierul reşiţean Govândari. Şi au intrat la furat de două ori, încercând să plece cu opt sticle, valorând undeva la peste 260 de lei fiecare.
JUPA – De la o poveste cu o maşină care a oprit în faţa unei case, la Jupa, s-a dezvoltat un adevărat scenariu de film. Aşa cum prezenta Jurnal CS, „gazdele“ credeau că urmează să fie călcate de hoţi, astfel că între tabere s-a iscat o adevărată răfuială. „Musafirii“ le-au spart uşa şi geamurile „gazdelor“, fiind în final alungaţi cu focuri de armă.
REŞIŢA – Pensiile speciale ţin capul de afiş al circului politic care performează în ceea ce numim Parlamentul României. Se taie sau nu se taie? Asta e întrebarea!
ORAVIŢA – Primarul Dumitru Ursu vine cu un plan ambiţios, oferind astfel o nouă perspectivă oraşului pe care-l conduce!
VALEAPAI – Acestea vor fi supravegheate atent de către arheologii Muzeului Banatului Montan, astfel încât istoria îngropată în pământul conacului Atanasievici să nu fie deranjată!