Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Asta ne-a spus primarul Reşiţei, Nelu Popa, vizavi de finanţarea semnată vineri de Ministerul Dezvoltării! 

Alocarea de bani pentru Faza a 3-a a proiectului tramvaiului reşiţean se numără printre cele 17 contracte de finanțare, la nivel naţional, în valoare totală de peste 222,4 milioane de lei, care au fost semnate, vineri, 8 mai, de ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației. Mai exact, primul pe lista contractelor de finanţare este „înnoirea parcului de material rulant al operatorului de transport din municipiul Reșița, inclusiv implementarea Sistemului automat de taxare, a Sistemului de Management al Flotei și crearea Sistemului de Informare Dinamică a Călătorilor în stații și în vehicule (91.694.356,72 lei)“. Aşa scrie Ministerul Dezvoltării.

Detalii ne-a oferit primarul Nelu Popa: „Este vorba de faza a treia a proiectului tramvaielor. Vom primi 20 de milioane de euro, din care se vor achiziţiona 10 autobuze electrice. Tot în cadrul acestei faze vom moderniza Calea Timişoarei, de la Mol până în Triaj, dar şi apendicele care merge la IMR. Tot din aceşti bani vom moderniza şi jumătate din Muncitoresc, adică toată Piaţa Republicii, cu staţia intermodală şi obiectivele de acolo. Vă daţi seama ce cadou am primit azi, 8 mai, de ziua mea. 20 de milioane de euro pentru Reşiţa. Ce îşi poate dori mai mult un primar?“.

JCS-Nina Curiţa