CARAȘ-SEVERIN – Conform Programului Național „Școala de Acasă”, finanțat de Guvernul României, prin Ministerul Educației și Cercetării, în județul Caraș-Severin…
ANINA – Daniel Danu, viceprimarul cu atribuții de primar al oraşului Anina, a semnat zilele trecute contractul de finanţare pentru reabilitarea termică a clădirii unde funcţionează „Clubul Elevilor“, finanţarea fiind aprobată pe Componenta 10-Fondul Local din PNRR cu o valoare totală de 951.107 lei!
CARAȘ-SEVERIN – Documentele de stare civilă sunt în curs de arhivare electronică. Procesul este de durată. Am reținut asta din discuția cu Laurențiu Roșu, șeful Arhivelor Naționale Caraș-Severin (ANCS)!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REŞIŢA – „Cu un pic de ajutor de la sistem, cred că dacă ne pornim, nu ne mai oprim!”, crede antreprenorul și omul de televiziune originar din Reşiţa. Asta deoarece oraşul are un mare potenţial, dat de zona geografică în care se află şi de forţa de muncă de care dispune!
POIANA MĂRULUI – S-a întâmplat pe un drum izolat, între Poiana Mărului și Muntele Mic, unde mașina fetei staționa încă de vineri dimineața și doar intervenția polițiștilor a făcut ca totul să nu se transforme într-o tragedie!
REȘIȚA – Super Bowl 57, unul din cele mai urmărite evenimente sportive de pe planetă, se va disputa anul acesta între Kansas City Chiefs şi Philadelphia Eagles, iar Locos împreună cu Primăria Reșița au contribuit ca acest meci să poată fi văzut live de către iubitorii fotbalului american din Reșița, pe gratis!
CARAȘ-SEVERIN – O vizită de lucru a fost făcută în Ţara Almăjului de preşedintele Consiliului Judeţean Romeo Dunca, însoţit de medicul Paul Purea, preşedintele Consiliului de Administraţie al Spitalului Judeţean. Printre obiectivele avute în vizor s-au numărat spitalul din Bozovici, Căminul de bătrâni din incinta Mănăstirii „Ţara Almăjului“ şi lucrările la Drumul Judeţean Gârbovăţ – Şopotu Vechi – Dalboşeţ – Lăpuşnicu Mare!
REŞIŢA – După aprobarea la jumătatea acestui an a documentaţiei de avizare a lucrărilor de investiţie (DALI), încet, încet, lucrurile s-au mişcat şi documentaţia tehnică pentru reabilitarea străzii Cpt.Smaranda Ion a primit undă verde din partea Consiliului Local Reşiţa!
HERCULANE – Au mai rămas doar câteva zile în care se mai poate contribui la salvarea Băilor Neptun, prin trimiterea unui SMS cu textul „Eu sunt Herculane“ la 8843, cu o donaţie de 2 euro!
CARAŞ-SEVERIN – Palatul municipalităţii reşiţene a găzduit o întrunire pe tema traseului turistic de peste 1.000 de kilometri, dintre care aproximativ 191 vor trece prin Caraş-Severin!
REȘIȚA – Cupa „Laura Rus” la fotbal feminin, ediția 2020, nu va mai avea loc din cauza pandemiei de coronavirus!
ADVERTORIAL. Candidez la postul de DEPUTAT în Parlamentul României, un post care m-ar onora și m-ar aduce mai aproape de posibilitatea ca prin fapte, nu vorbe, să ajut acest oamenii din acest județ!
CARAŞ-SEVERIN – Un consilier OJFIR a pretins suma respectivă, adică jumătate din banii europeni pe care agricultorul trebuia să-i mai primească, sub ameninţarea că altfel va trebui să dea înapoi tot ce a încasat până atunci. Ulterior şi-a tăiat din pretenţii, fiind prins în flagrant, când încasa 15.000 de lei!
CARAŞ-SEVERIN – Asta pentru că suntem prea săraci pentru lucruri ieftine, spune preşedintele CJ Romeo Dunca, referindu-se la calitatea materialelor luate în calcul la noul proiect de apă şi canalizare, cu finanţare de 175 de milioane de euro!
REŞIŢA – Întrucât sediul instituţiei direct răspunzătoare de situaţia epidemiologică din judeţ nu are spaţiu suficient pentru desfăşurarea activităţii în condiţii de maximă securitate, universitatea a dat o mână de ajutor!
ADVERTORIAL. Senatorii și deputații USR își vor da demisia din Parlament înainte de finalul mandatului, pentru ca statul român să nu fie obligat să le plătească pensii speciale!
