CARANSEBEȘ – Asta le-a cerut primarul Felix Borcean aleșilor locali de la PNL și USR Plus, care au propus amendamente…
REȘIȚA – Sebastian Roșca, instrumentistul născut în cartierul reșițean care dă numele căminului cultural din Câlnic, este doar unul dintre invitații speciali ai rugii programate în zilele de 29 și 30 iunie. În fiecare din cele două seri, de la ora 19:00, sunt anunțate programe artistice de cântec, joc și voie bună. Evenimentul este organizat de Primăria Reșița și Asociația de Călușari din cartierul reșițean. La deschiderea de mâine seară este așteptat și primarul Ioan Popa!
BĂILE HERCULANE – Mundo Valea Cernei Under 15 și grupa celor născuți în 2016 au răspuns pozitiv invitației de a desfășura un antrenament în cadrul festivalului „YUPI FEST”, care a avut loc la finalul săptămânii trecute în stațiunea Băile Herculane!
LĂPUŞNICU MARE – Dacă drumul comunal DC 44 se află în stadiu avansat în privinţa lucrărilor, canalizarea a dat mari bătăi de cap Primăriei, pentru proiect nefiind nici până acum ofertanţi!
REȘIȚA – Sebastian Nițu, la categoria 69 de kg, a reușit să-și asigure medalia de bronz, dar competiția a fost…
CARAŞ-SEVERIN – Este campania iniţiată de Jurnal de Caraş-Severin şi CAON în speranţa creşterii conştiinciozităţii fiecăruia în privinţa sănătăţii proprii şi a celor dragi!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Fabricate sau nu, documentele le-au adus o scurtă amânare de la zbor, cel puțin până la următoarea ședință a Consiliului Județean. Potrivit șefului județului, blocajele din CJ stau în 15 milioane de lei pentru care consilierul Crina ar pune presiune, pentru a-i suplimenta la DJ 608, drum de care se ocupă colegul de partid social-democrat Bejeriță!
CARANSEBEŞ – Azi, 6 angajați ( 2 procurori și 4 grefieri) ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș au inițiat, începând cu ora 10, o formă de protest prin sistarea programului cu publicul!
CARAŞ-SEVERIN – Deputatul cărăşean susţine că toate obiectivele Guvernului sunt importante și vor avea efecte benefice semnificative asupra vieții românilor!
REȘIȚA – Memorialul „Iosif Măzăran”, destinat juniorilor III, copiilor I, II, III și IV și Spiridușilor, va avea loc pe data de 8 mai, de la ora 11, pe stadionul de atletism din cadrul Complexului Sportiv „Francisc Vaștag” din Reșița!
CARANSEBEȘ – Luând ca model orașele mari din vestul țării, Caransebeșul dă drumul la vaccinarea doar pe baza actului de identitate, fără programare prealabilă!
REŞIŢA – Suma, în lei fără TVA, pentru realizarea infrastructurii tramvaiului, a atras în cursă două asocieri de firme. Acestea şi-au depus ofertele, procedura continuând spre începerea efectivă a lucrărilor!
CARAŞ-SEVERIN – Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Caraş-Severin a autorizat trei centre temporare pentru sacrificarea mieilor de Paşti!
CARAŞ-SEVERIN – Cei șase câini dresați la Centrul Chinologic Dr. “Aurel Greblea” din Sibiu, al Poliției Române, pentru a recunoaște persoane infectate cu SARS CoV 2, sunt apți pentru a descoperi virusul și vor avea rezultate deosebite în reducerea transmiterii infecțiilor!
BĂILE HERCULANE – Un pui de urs a fost găsit astăzi în zona Hotelului Roman din staţiunea Băile Herculane, după cum informează jandarmii cărăşeni!
CARANSEBEȘ – E concluzia care se poate desprinde din ce le-a transmis primarul Felix Borcean celor doi, după ce viceprimarul Pasere a cerut în plenul Consiliului Local Caransebeș să se facă publice străzile prinse în buget pentru a fi reparate sau modernizate!
REŞIŢA – Cei trei tineri, cu vârsta cuprinsă între 20 şi 25 de ani, au fost prinşi în flagrant ieri, 27 aprilie, de către poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Caraș-Severin, în timp ce ar fi comercializat 200 de grame de substanțe susceptibile a avea efect psihoactiv!
CARANSEBEŞ – Un bărbat de 52 de ani din Caransebeş ameninţa că-şi taie venele cu un ciob, că dă foc unei butelii de gaz şi că se aruncă de la înălţime prin geamul spart, de la etajul 4!
REȘIȚA – CSM Reșița va întâlni vineri, de la ora 11, pe stadionul „Mircea Chivu”, formația SCM Gloria Buzău, în etapa a VI-a a play-out-lui Ligii 2. Ultima dată când s-au întâlnit cele două echipe a fost în luna septembrie a anului trecut, când Reșița a câștigat cu scorul de 1-0 pe terenul Buzăului, grație reușitei lui Laurențiu Buș din penalty!
