Memorialul „Iosif Măzăran”, la prima ediție - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Memorialul „Iosif Măzăran”, destinat juniorilor III, copiilor I, II, III și IV și Spiridușilor, va avea loc pe data de 8 mai, de la ora 11, pe stadionul de atletism din cadrul Complexului Sportiv „Francisc Vaștag” din Reșița!

În memoria părintelui marșului reșițean se vor prezenta la competiție atleți din cinci județe: Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara, Arad şi Vâlcea. Sportivii se vor întrece la probele de viteză, săritură în lungime şi semifond.

„În primul rând, sunt bucuros că reprezentanţii Asociaţiei Judeţene de Atletism s-au gândit la memoria tatălui meu, Iosif Corneliu Măzăran. Să sperăm că acest concurs va deveni unul de tradiţie pentru oraşul nostru, pentru regiune, şi, de ce nu, chiar la nivel naţional. Am fi fost mai bucuroşi dacă s-ar fi organizat Cupa Măzăran, cum se organiza în trecut, iar Iosif Măzăran să se afle printre noi. Din păcate, viaţa nu este tot timpul aşa cum ne dorim, iar el a plecat într-o lume mai bună, să antreneze sportivi şi să formeze caractere”, a spus Octavian Măzăran.

Organizatorii memorialului sunt Asociaţia Judeţeană de Atletism, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Caraș-Severin, Clubul Sportiv Municipal Reşiţa, Clubul Universitatea Reşiţa, Clubul Sportiv Şcolar şi Liceul Teoretic Traian Vuia din Reşiţa.

„Numele dat competiţiei, Memorialul Iosif Măzăran, ne motivează foarte mult să facem o competiţie la cele mai bune standarde, ţinând seama că domnul Măzăran a fost reprezentantul cel mai de seamă al atletismului din Caraş-Severin. Categoriile care vor participa vor fi juniori III, copii I, II, III şi IV, precum şi Spiriduşii, cei mai mici atleţi care au dreptul de a participa în competiţii. Vom avea probe de viteză, o probă de săritură în lungime şi una de semifond. Dorinţa de a realiza o astfel de competiţie este mai veche, dar, din păcate, nu s-a putut materaliza până acum. Bineînţeles că ne dorim să devină o tradiţie şi să facem cât mai multe ediţii”, a declarat și antrenorul Irinel Dumitru.

JCS-Ștefan Moraru