CARAȘ-SEVERIN – Numărul cărășenilor infectați de la debutul crizei a ajuns să depășească 400 de cazuri, iar cel al deceselor…
REȘIȚA – Finalizarea lucrărilor la apă și canal în cele două cartiere reșițene întârzie. Oamenii au de suferit!
CARANSEBEȘ – „Toamna la gugulani”, festivalul producătorilor agricoli care vin în piața din Caransebeș, a debutat astăzi și se va încheia duminică, 9 octombrie!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
REȘIȚA – Ziua persoanelor vârstnice a fost sărbătorită vineri la căminul din Reșița. Momentul a fost marcat printr-un serviciu religios oficiat de un sobor de preoți, urmat de un frumos moment artistic susținut de tineri dansatori și interpreți!
ADVERTORIAL. Una dintre cele mai importante încăperi din casă este bucătăria. Aceasta este locul în care petreci destul de mult timp gătind, cu familia și prietenii!
CARAŞ-SEVERIN – Sâmbătă, 1 octombrie, Mănăstirea Călugăra şi Mănăstirea Brebu îşi sărbătoresc hramul!
BĂILE HERCULANE – Trei autoturisme au fost implicate într-un carambol rutier produs astăzi, în jurul orei 16.20, pe DN 6, undeva între Băile Herculane şi Topleţ. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, iar circulaţia a fost restrânsă temporar pe o singură bandă de mers!
CARAŞ-SEVERIN – Ministrul Mediului a promis acest lucru la Reşiţa, vorbind despre noile aplicaţii de monitorizare a pădurilor, care vor permite oricui să verifice inclusiv transporturile de lemne. În cazul lor, vor exista câte trei poze în sistem, lucru care nu va permite ca, pe aceleaşi acte, o maşină să transporte de două ori!
REȘIȚA – Un cititor ne-a semnalat că la Reşiţa, mai precis în Colonia Oltului, viţa de vie a înflorit a doua oară, fenomen extrem de rar, care confirmă, din păcate, anomaliile meteorologice care le dau bătăi de cap agricultorilor!
CARANSEBEȘ – Așa a caracterizat primarul Felix Borcean decizia noii conduceri a Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC) de a externaliza din nou serviciile de laborator cu o firmă privată!
CARAŞ-SEVERIN – Potrivit raportării de joi, au pierdut lupta cu noul coronavirus încă doi cărăşeni diagnosticați cu coronavirus și internaţi pe ATI, de astă dată la ambele spitale suport COVID-19!
REŞIŢA – Nu mai e mult până vom striga „Pârtie!“ pe Domeniul Schiabil Semenic-Crivaia. Potrivit primarului Ioan Popa, vorbim de doar câteva săptămâni până când Guvernul va da undă verde iniţiativei!
ANINA – Imobilul a îmbrăcat haină nouă după transformările prevăzute în proiect, astfel încât şcoala şi grădiniţa din Celnic vor funcţiona din toamnă după standarde europene!
ORAVIŢA – Au început lucrările la reconversia funcţională a unui teren de peste patru hectare din zona Gării, proiectul fiind finanţat prin POR în 2018!
BOCŞA – Administraţia locală vorbeşte despre două proiecte cu finanţare europeană pentru 16 străzi, care îl completează pe cel cu finanţare PNDL, pentru 52 de străzi!





