CARAŞ-SEVERIN – Au fost legitimate peste 700 de persoane, au fost verificate 102 mijloace de transport şi au fost controlate…
CARAȘ-SEVERIN – Senatorul Ion Mocioalcă susține varianta PSD de reglementare a pieței energiei, potrivit căreia nimeni nu ar trebui să plătească mai mult de 1,3 lei pe kilowatt-oră!
CARANSEBEŞ – Din donaţii, Asociaţia „Cuib de Vise“ vrea să încalţe cu ghetuţe cât mai mulţi copii. Campania se derulează până pe data de 15 noiembrie!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Pe bicicletă prin Banatul Montan, de-a lungul a 500 km de trasee de tip Family sau Adventure. Sintetizăm astfel proiectul de cicloturism în Banatul Montan pe care Consiliul Județean (CJ) îl vrea implementat în Caraș-Severin!
CARAŞ-SEVERIN – Datele oficiale arată că anul trecut au fost abandonați în România peste 8.600 de copii. Adopțiile nu echilibrează această statistică neagră, doar puțin peste 1.800 de copii găsindu-și o familie!
CARAŞ-SEVERIN – Şi asta pentru că, spune deputatul cărăşean, România are un Plan Național Strategic pentru perioada 2023-2027, cu obiective clare pentru dezvoltarea agriculturii, plan ce a fost transmis oficial de către MADR, în luna octombrie, către Comisia Europeană!
REȘIȚA – După ultima etapă în care Reșița a suferit o înfrângere rușinoasă pe teren propriu, 0-3 cu Unirea Slobozia, președintele Cristi Bobar a avut o ședință cu jucătorii și a luat deja primele măsuri!
CARAŞ-SEVERIN – Timp de patru zile, la Măgura Zimbrilor din comuna Armeniş se va desfăşura o expediţie inedită în natură organizată de WWF România!
REȘIȚA – Minaur Baia Mare s-a impus cu scorul de 27-24 în partida cu CSM Reșița, dar la acest joc elevii lui Bojan Butulija au fost foarte aproape să obțină prima victorie. Oboseala, dar și problemele de efectiv cu care se confruntă echipa rosso-neră au făcut ca tabela să arate la final trei goluri în plus pentru maramureșeni!
REŞIŢA – Marţi, 6 octombrie 2020, ADR Vest și Primăria Reşiţa au semnat contractul de finanțare pentru „Reabilitarea Școlii Gimnaziale Mihai Peia” din municipiul de pe Bârzava. Unitatea de învățământ de pe strada Gratz nr. 10 va fi reabilitată, modernizată și dotată corespunzător cu mobilier și echipamente specifice prin acest proiect!
CARAȘ-SEVERIN – Asta îi transmite Romeo Dunca lui Ionuț Popovici, curtat în aceste zile de liberali pentru crearea unor majorități PNL-PMP în Caraș-Severin!
LĂPUŞNICU MARE – Banii intraţi recent în bugetul local din fondul de rezervă al Guvernului înseamnă acoperirea cheltuielilor urgente şi investiţii pentru dezvoltarea comunei!
REȘIȚA – Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița nu merge deloc bine nici la fotbal și nici la handbal! Atât Cristi Bobar la fotbal, cât și Cristi Pătru la handbal sunt deciși să ia măsuri, ambii declarând că rezultatele slabe ale rosso-nerilor sunt cauzate în mare parte de prestațiile jucătorilor. Astfel, și la secția de handbal se va face o „curățenie” în lot!
PETROȘNIȚA – Copiii au fost găsiți aseară la adresa indicată de tatăl lor, într-o casă din localitatea Ruginosu, comuna Copăcele. Acesta i-a dus la o rudă, cel mai probabil pentru a nu fi luați de mama lor care ar fi obținut în instanță custodia celor doi minori de 10 și 8 ani!
CARAŞ-SEVERIN – Astăzi, 5 octombrie 2020, a avut loc o ședință extraordinară a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Caraș-Severin, în cadrul căreia au fost aprobate scenariile de funcţionare a unor şcoli din judeţ!
CARAŞ-SEVERIN – Şi încă un lucru este sigur: la Băile Herculane, PMP va avea viceprimar!





