Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Clubul Sportiv Muncitoresc Reșița nu merge deloc bine nici la fotbal și nici la handbal! Atât Cristi Bobar la fotbal, cât și Cristi Pătru la handbal sunt deciși să ia măsuri, ambii declarând că rezultatele slabe ale rosso-nerilor sunt cauzate în mare parte de prestațiile jucătorilor. Astfel, și la secția de handbal se va face o „curățenie” în lot!

„N-aș vrea să trag concluzii din punct de vedere tehnico-tactic și aș vrea să mulțumesc Primăriei Reșița și celor care ne sponsorizează. Din acest punct de vedere avem toate condițiile necesare pentru performanță. Ceea ce pot spune este că vom face curățenie, iar restul sunt doar vorbe goale. După părerea mea, avem doar nouă jucători care sunt pregătiți pentru marea performanță și din punctul de vedere al atitudinii. De asemenea, mai avem și juniorii de la echipă care au nevoie de timp. Strategia noastră pentru retur constă în plecarea a 6-7 jucători și venirea a 2-3. Exact pe aceiași bani sau poate am putea economisi ceva. Vrem să avem un lot de 12 jucători, plus cei tineri care să vină din spate. Ar fi trebuit să insist la început și să spun că avem antrenor și 9 jucători. Fac toate eforturile să-i pun la dispoziție antrenorului Bojan Butulija tot lotul. Dar avem probleme cu COVID-19 și unii handbaliști nu au drept de joc. Noi încercăm să rezolvăm cât mai repede toate problemele. Jucătorii infectați sunt asimptomatici”, a spus Cristi Pătru, coordonatorul secției de handbal de la CSM Reșița.

Între timp, CSM Reșița continuă Liga Zimbrilor. Ieri, rosso-nerii au pierdut greu, scor 24-27, cu Minaur Baia  Mare, iar mâine de la 13.45 întâlnesc Politehnica Timișoara.

JCS-Ștefan Moraru