REŞIŢA – Recent, administraţia locală reşiţeană a depus un nou proiect în vederea finanţării nerambursabile prin programul Active Citizens Fund,…
CARAȘ-SEVERIN – Senatorul Ion Mocioalcă susține varianta PSD de reglementare a pieței energiei, potrivit căreia nimeni nu ar trebui să plătească mai mult de 1,3 lei pe kilowatt-oră!
CARANSEBEŞ – Din donaţii, Asociaţia „Cuib de Vise“ vrea să încalţe cu ghetuţe cât mai mulţi copii. Campania se derulează până pe data de 15 noiembrie!
Advertorial
Ştirile judeţului Caraş-Severin
CARAȘ-SEVERIN – Pe bicicletă prin Banatul Montan, de-a lungul a 500 km de trasee de tip Family sau Adventure. Sintetizăm astfel proiectul de cicloturism în Banatul Montan pe care Consiliul Județean (CJ) îl vrea implementat în Caraș-Severin!
CARAŞ-SEVERIN – Datele oficiale arată că anul trecut au fost abandonați în România peste 8.600 de copii. Adopțiile nu echilibrează această statistică neagră, doar puțin peste 1.800 de copii găsindu-și o familie!
CARAŞ-SEVERIN – Şi asta pentru că, spune deputatul cărăşean, România are un Plan Național Strategic pentru perioada 2023-2027, cu obiective clare pentru dezvoltarea agriculturii, plan ce a fost transmis oficial de către MADR, în luna octombrie, către Comisia Europeană!
BUCHIN – Un bărbat de 36 de ani din Caransebeș a fost reținut azi-noapte de polițiști, pentru 24 de ore, fiind bănuit că ar fi pătruns fără drept în locuința unei femei 64 de ani din localitate și ar fi întreținut, prin amenințare și prin folosirea forței fizice, relații sexuale cu aceasta!
REȘIȚA – Așa cum a anunțat de ceva vreme primarul Nelu Popa, s-a trecut la demolarea garajelor din spatele Blocului Fetelor. Buldozerul a intrat în cele 16 garaje pe care le-a pus la pământ, pentru a face loc unor locuri de parcare și unei alei care va face legătura între străzile Bielefeld și Bălcescu!
CARANSEBEȘ – Odată cu alegerea lui Romeo Dunca la conducerea județului, investitorii de la Aeroportul Caransebeș, Gabi Olariu și Dorin Ivașcu, așteaptă vremuri mai bune pentru aeroport!
CARAŞ-SEVERIN – Preşedintele ales al Consiliului Judeţean s-a întâlnit cu conducerea AquaCaraş, la întâlnire fiind însoţit şi de experţi financiari din domeniul privat!
CARAŞ-SEVERIN – Dacă la nivel naţional se înregistrează aproape zilnic record după record de îmbolnăviri, de data aceasta şi în judeţ avem un nou record, cu cele 62 de cazuri înregistrate în ultimele 24 de ore!
REȘIȚA – Ceremonia de înmânare a documentelor a avut loc marţi, 6 octombrie 2020, în cadrul unei şedinţe festive desfăşurate la Reşiţa, în sala „Sorin Frunzăverde“ a Consiliului Judeţean!
REȘIȚA – După ultima etapă în care Reșița a suferit o înfrângere rușinoasă pe teren propriu, 0-3 cu Unirea Slobozia, președintele Cristi Bobar a avut o ședință cu jucătorii și a luat deja primele măsuri!
CARAŞ-SEVERIN – Timp de patru zile, la Măgura Zimbrilor din comuna Armeniş se va desfăşura o expediţie inedită în natură organizată de WWF România!
REȘIȚA – Minaur Baia Mare s-a impus cu scorul de 27-24 în partida cu CSM Reșița, dar la acest joc elevii lui Bojan Butulija au fost foarte aproape să obțină prima victorie. Oboseala, dar și problemele de efectiv cu care se confruntă echipa rosso-neră au făcut ca tabela să arate la final trei goluri în plus pentru maramureșeni!
REŞIŢA – Marţi, 6 octombrie 2020, ADR Vest și Primăria Reşiţa au semnat contractul de finanțare pentru „Reabilitarea Școlii Gimnaziale Mihai Peia” din municipiul de pe Bârzava. Unitatea de învățământ de pe strada Gratz nr. 10 va fi reabilitată, modernizată și dotată corespunzător cu mobilier și echipamente specifice prin acest proiect!





